22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialTrei mii de pasapoarte, ridicate in trei zile

Trei mii de pasapoarte, ridicate in trei zile


Ministerul Administratiei si Internelor a anuntat, ieri, ca peste 3.000 de pasapoarte au fost retinute de la cei care au depasit perioada de sedere in strainatate. Aceasta masura insa a starnit proteste din partea societatii civile.

APADOR-CH considera ca Ordonanta Guvernului 28/2005 incalca unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libera circulatie.
Asociatia a calificat sanctiunile stipulate de actul normativ drept foarte dure si disproportionate. Conform reprezentantilor APADOR-CH, sanctiunea prevazuta de OG 28/2005, care vizeaza retinerea pasaportului pentru o perioada cuprinsa intre unu si cinci ani, limiteaza dreptul la libera circulatie. O alta observatie care se poate aduce actului normativ este aceea ca sanctiunile nu sunt corelate faptei. Adica, cine a depasit perioada de sedere intr-un stat, nu ar trebui impiedicat sa calatoreasca in alta tara. Pe de alta parte, reprezentantii APADOR-CH au criticat si prevederea care introduce obligativitatea prezentarii, la iesirea din tara, a cate o suta de euro pentru fiecare zi petrecuta in afara granitelor. In aceasta situatie, foarte putini romani vor mai putea indeplini conditiile de calatorie in strainatate, statul interzicand pur si simplu dreptul de a calatori.
Intre timp, Politia de Frontiera continua sa retina, zilnic, peste 1.000 de pasapoarte. Conform surselor din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF), de la 1 august, data intrarii in vigoare a OG 28/2005, au fost ridicate, in vederea trimiterii catre serviciile comunitare de pasapoarte emitente, 3.114 pasapoarte ale caror titulari nu au respectat termenul legal de sedere in strainatate. Cei mai multi dintre cei sanctionati s-au intors din Italia, Franta, Spania si Germania. De obicei, termenul de sedere a fost depasit cu perioade cuprinse intre una si trei luni. Au fost insa si cazuri, putine insa, cand politistii de frontiera au constatat depasiri ale perioadei de sedere in strainatate de doi sau chiar trei ani. Intrarea in vigoare a OG 28/2005 a starnit panica printre romanii aflati in Spatiul Schengen. Cei care stiau ca au depasit perioada de sedere s-au grabit sa se intoarca in tara, in speranta ca vor reusi sa induplece autoritatile sa nu le confiste pasapoartele.

Cele mai citite

Gigi Becali îl pune la zid pe Târnovanu! Patronul FCSB anunță schimbări după eliminare

Gigi Becali a lansat acuzații dure la adresa portarului Ștefan Târnovanu după eliminarea FCSB din UEFA Conference League.Eliminarea FCSB din turul al doilea preliminar...

Nicole Kidman, surprinsă alături de presupusul nou iubit după întoarcerea din New York. Actrița a fost preluată de la aeroport

Nicole Kidman pare să petreacă tot mai mult timp în compania lui Michael Reinstein, bărbatul despre care presa internațională speculează că ar fi noul...

Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate

Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...
Ultima oră
Pe aceeași temă