13.1 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialTrei luni de foame

Trei luni de foame

Dupa doua saptamani de la ultimul termen de judecata, conflictul de munca de la MTC este din nou, astazi, in fata instantei. Problemele care l-au generat sunt departe de a fi rezolvate. Nici pana in prezent angajatii nu si-au primit drepturile salariale. Ultima leafa au incasat-o pe 15 martie. „De atunci, facem munca benevola. Nimeni nu ne intreaba cum ne descurcam”, spune unul dintre „salariati” (termenul este impropriu in actualele conditii), care nu a dorit sa-i fie publicat numele, de teama repercusiunilor.
De altfel, multi dintre angajatii televiziunii MTC nu au mai crezut in promisiuni si au preferat sa-si dea demisia. Daca acum cateva luni aici munceau 40 de persoane, acum au ramas numai 26. Dupa cum sindicalistii de la Mediasind, la ultima conferinta de presa, probabil ca asta se si doreste: ca toti salariatii sa-si dea demisia, ca institutia sa fie declarata falimentara si sa fie vanduta pe nimic. Cristi Godinac, presedintele MediaSind, spune ca mingea se afla acum in terenul Ministerului Transporturilor. Sindicalistii au prezentat cateva solutii de iesire din criza, desi nu aceasta este menirea lor.
In ceea ce priveste salariile neplatite, angajatii MTC spera ca Justitia va lua o decizie astazi. De obicei, conflictele de munca sunt solutionate in doua, trei infatisari. In cazul in care conducerea va face apel la o probabila sentinta favorabila angajatilor, criza acestora se va prelungi cu inca o luna si jumatate.

Cele mai citite

Rusia a atacat Kievul după discuțiile cu SUA. Trump spune că pacea nu a fost niciodată „atât de aproape”

Kievul a fost vizat de noi atacuri rusești cu rachete în noaptea de miercuri spre joi, la câteva ore după negocierile dintre reprezentanții Moscovei...

Rusia a atacat Kievul după discuțiile cu SUA. Trump spune că pacea nu a fost niciodată „atât de aproape”

Kievul a fost vizat de noi atacuri rusești cu rachete în noaptea de miercuri spre joi, la câteva ore după negocierile dintre reprezentanții Moscovei...

SUA și Israelul ar pregăti noi atacuri asupra Iranului după alegerile din 3 noiembrie

Statele Unite și Israelul pregătesc o posibilă nouă ofensivă împotriva Iranului, care ar putea avea loc după alegerile americane de la jumătatea mandatului, programate...
Ultima oră
Pe aceeași temă