33.4 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialTrei ani de pontism

Trei ani de pontism

Aniversarea celor trei ani de pontism are efect de bumerang pentru că reactivează memoria față de tot ceea ce s-a întâmplat în acest interval.

Victor Ponta a uitat de ce a pierdut ale­ge­rile. Asta dacă a înțeles vreodată cu ade­vărat. Cu excepția unei scurte perioade în care a fost dominat de teama că va fi mă­turat de la șefia guvernului și a partidului, când a lăsat spășit ochii în jos, a făcut gura mai mică și și-a tur­nat câteva fire de cenușă în cap, întregul său com­portament arată că nu a priceput fondul chestiunii. Să-i repetăm. A pierdut pe mâna lui, în principal din cauza aroganței, tupeului, a minciunilor și sfidării pe care le-a revărsat peste public, în siajul că­rora a mers tot partidul. Începe acum să fie convins că etapa de rebrand-uire și re­credibilizare s-a încheiat, că poate re­de­veni el însuși. Nu știu cum altfel se poate explica ultima mostră de sfidare: ani­ver­sarea cu surle și trâmbițe a trei ani, apri­lie 2012, de la preluarea puterii prin mo­țiunea de cenzură a trădării, urmată la scurt timp de loviturile aplicate de­mo­cra­ției din vara aceluiași an.

Citiți continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

Sindicaliștii din sănătate cer ca munca în condiții dificile să fie plătită cu cel puțin 50% în plus

Federația „Solidaritatea Sanitară” susține că sporurile acordate angajaților din sistemul public de sănătate au pierdut semnificativ din importanță, în raport cu salariile de bazăPotrivit...

Spania susține că spațiul Schengen nu este „compromis” de afluxul de migranți din Ceuta

Afluxul masiv de migranți care au ajuns săptămâna trecută în Ceuta, enclava spaniolă din nordul Africii, nu a compromis în niciun fel funcționarea spațiului...

Lovitură pe piața transferurilor! Mohamed Salah și-a ales noua echipă

Fostul star al lui Liverpool este foarte aproape să semneze cu Trabzonspor, unde ar urma să încaseze un salariu anual de 17 milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă