» Cu tranzactii medii de 5,7 milioane de euro in intervalul 5-12 martie, brokerii s-ar putea gandi in curand la un job secundar, iar clientii, la alte piete.
» Subscrierea in cadrul IPO-ului STK Emergent a dat cu… rest: doar 42% din actiunile oferite au fost achizitionate de investitori.
» Apropierea inregistrarii majorarilor de capital face din nou victime. Dupa nume celebre precum Dafora, Albalact, Prospectiuni, astazi, invitat special – Ceramica Iasi.
Marti au fost trei ceasuri bune pe pietele americane, care au inchis pe un verde crud (apreciere de peste 3,5% la nivelul indicilor), iar toate bursele din lume au preluat unda de soc si au crescut disciplinate. Intentia Fed de a injecta noi lichiditati in piata (200 miliarde euro drept imprumuturi pe termen scurt de care ar putea beneficia principalele insitutii financiare lovite de criza subprime) a readus optimismul investitorilor. Ramane de vazut daca va fi un rebound consistent sau inca un foc de paie.
In ceea ce priveste BVB, vestile nu sunt chiar bune, in ciuda cresterilor de miercuri. Cand se fac zilnic tranzactii de numai cateva milioane euro, e greu de afirmat ca evolutiile bune din anumite sedinte vor putea fi pastrate in urmatoarele. In ciuda preturilor atractive la care multe companii au ajuns, cumparatorii nu se imbulzesc, starea de incertitudine la nivel global reflectandu-se si in comportamentul jucatorilor de la BVB.
Fondul inchis STK Emergent nu a reusit sa adune cele aproximativ 50 milioane lei vizate in urma IPO-ului care s-a inchis luni, 10 martie. Prima de 40% fata de valoarea activului net, sentimentul negativ din piata si structura portofoliului n-au reusit sa invinga retinerile investitorilor si n-am mai avut suprasubscriere ca in cazul Transgaz, Alumil, Transelectrica, SSIF Broker, si nici macar nu s-au reeditat performantele Bucovina Club de Munte, Flamingo ori Vrancart, daca e sa ne raportam la istoria recenta a IPO-urilor la BVB.
Cotor Group Arad, a doua oferta publica din acest an s-a prelungit; pana miercuri fusesera subscrise 90% din actiuni. si in acest caz, PER-ul de 30, peste media societatilor listate, a taiat din elanul investitorilor, oferta avand insa o dimensiune mult mai mica (11,7 milioane lei).
MJ Maillis a ingrosat numarul societatilor cu rezultate dezamagitoare. De la un profit net de 1,7 milioane lei in 2007, rezultatele preliminate pentru anul trecut arata o pierdere de 3,3 milioane lei, efect al cresterii cheltuielilor companiei, veniturile totale inregistrand totusi un avans de 7%, de la 58 la 62 milioane lei.
Traiectoria actiunilor Ceramica Iasi a dat emotii la bursa: de la cotatii de peste 3 lei in urma cu o luna, s-a ajuns rapid cu 30% mai jos, pana la 2,14 lei/actiune miercuri. Nu au existat raportari catastrofale intre timp, ba profitul si cifra de afaceri au crescut cu 30-40% in ultimul an. Este vorba de fenomenul cu care s-au confruntat vedetele Rasdaq precum Dafora, Albalact, Prospectiuni, ARAX. Pretul urcase substantial in urma derularii unor majorari de capital, iar in momentul in care noile actiuni au intrat in piata, pe trend general negativ, valul de vanzari a generat corectii severe. Se pare ca investitorii Ceramica vor sa anticipeze acest moment.