Despre Romania s-a scris destul de putin in presa ruseasca. In ultima perioada se scrie insa ceva mai mult, iar majoritatea textelor sunt legate de Romania si raporturile ei cu Republica Moldova si Transnistria, NATO si integrarea in UE. Mai nou, sunt comentate afirmatiile presedintelui Traian Basescu, care sunt privite cu o anumita doza de exotism.
Proiectele si afirmatiile legate de politica externa trezesc in cel mai bun caz nedumerire. Un proiect ambitios precum “Axa Bucuresti-Londra-Washington” nu poate fi privit decat cu scepticism si ironie. Si ei, ca si noi, stiu foarte bine lectia elementara de istorie si politica externa: o alianta inegala pe termen mediu si lung este contraproductiva, iar cei care au de castigat sunt cei puternici. Statele mici vor iesi mereu sifonate din astfel de aliante. In ce priveste proiectele regionale mai realiste, precum Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, Rusia a fost marea absenta, considerand ca deja existenta Organizatie de Cooperare Economica a Marii Negre (OCEMN) este suficienta in gestionarea problemelor zonale. Iar in solutionarea conflictului transnistrean prezenta Romaniei nu a fost considerata necesara.
In ce priveste afirmatiile recente ale presedintelui Romaniei, acestea nu fac decat sa il plaseze in zona politicienilor populisti care trateaza raportul cu Rusia in maniera vechii politici bipolare “good guys – bad guys”. Daca privim atent la declaratia domnului Basescu legata de raportul dintre UE si gazul rusesc, vom observa cateva probleme grave. In termenii de politica externa nu se pune problema daca Basescu are sau nu dreptate, ci daca Romania are de castigat sau de pierdut in urma unei astfel de abordari. Ceea ce ar trebui sa stim foarte bine e ca afirmatia lui Traian Basescu vine cu intarziere si, mai mult decat atat, e in contratimp cu ceea ce s-a intamplat cu ceva timp in urma in politica si presa occidentala. Numai ce a avut loc in octombrie summit-ul din Finlanda intre membrii UE si Rusia, unde UE si-a prezentat strategia, politica energetica si pozitia unitara fata de Rusia. Aceste lucruri au fost spuse si semnalate de presa occidentala. Aceasta problema a fost analizata si rasturnata pe toate partile de specialisti in domeniu, nu de presedinti de stat. Fara a uita de existenta unei reale probleme in acest domeniu, statele europene au trecut demult la proiecte concrete si pragmatice cu Rusia, proiecte din care Romania cam lipseste. Romania, din pacate, nu a fost capabila nici macar sa-si negocieze pretul gazului, apeland la intermediari care nu fac decat sa-l creasca.
Ceea ce e si mai deranjant pentru Rusia e modul in care administratia Basescu propune solutionarea problemei legate “de presiunea politica” a Gazpromului asupra UE. Pe langa faptul ca e un sfat tardiv si in afara unui cadru organizat si dedicat acestei probleme, ea vine cu solutia: “Asumarea NATO a riscurilor de securitate, inclusiv energetica”.
Aceasta propunere devine deja o problema serioasa. Mai intai, NATO este o chestiune sensibila pentru Rusia, iar in al doilea rand nu vii sa solutionezi o problema economica care are factori “de presiune politica” cu o structura politica si militara precum NATO. NATO, in termenii politicii occidentale actuale, poate fi intotdeauna o ultima solutie si nicidecum o prima solutie. O astfel de propunere, asemenea celei prin care presedintele Romaniei invita R. Moldova sa intre in UE odata cu Romania, nu tin de domeniul competentelor Romaniei, daca e sa respectam regulile jocului.
In timp ce Romania face declaratii populiste de maniera antisovietica, Rusia negociaza cu SUA, pe ultima suta de metri, intrarea sa in Organizatia Mondiala a Comertului, chiar daca i se cere rezolvarea problemelor cu Moldova si Georgia, iar Germania isi continua nestingherita dezvoltarea proiectelor economice comune. Romania, din pacate, inca nu a iesit din discursul ceausist al politicii externe in raport cu Rusia, o tara care trebuie tratata in primul rand cu mult pragmatism.
Vasile Ernu, scriitor roman, nascut in URSS
