17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCe caută Traian Băsescu la Chișinau

Ce caută Traian Băsescu la Chișinau

Fostul președinte al României, Traian Băsescu va efectua, la sfîrșitul acestei săptămâni, o vizită în Republica Moldova, unde se va întâlni cu președintele moldovean Nicolae Timofti, relatează site-ul local radiochisinau.md.

Vizita a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al  președinției de la Chișinău Vlad Țurcanu.

Astfel, Traian Băsescu își onorează o promisiune mai veche, dată președintelui moldovean, Nicolae Timofti, de a vizita Republica Moldova după expirarea mandatului său de șef de stat.

Cei doi președinți se vor deplasa vineri în oraşul Soroca unde vor vizita Cetatea din localitate, aflată în proces de restaurare, şi Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Un alt motiv pentru care Traian Băsescu vine în Republica Moldova este și faptul că urmează să i se acorde ordinul ”Ștefan cel Mare”, a mai menționat Vlad Țurcanu pentru Radio Chișinău.
 

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă