17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialTraian Băsescu i-a mulţumit lui Sarkozy

Traian Băsescu i-a mulţumit lui Sarkozy

Preşedintele Traian Băsescu a explicat, luni seara într-o intervenţie telefonică pe postul B1 TV, că discuţia cu omologul său francez Nicolas Sarkozy, de vineri, de la Summitul NATO de la Lisabona, nu a fost una tensionată, el mulţumindu-i atunci şefului de la Elysee pentru faptul că Franţa nu a blocat raportul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Uniunii Europene (COREPER) privind aderarea României la spaţiul Schengen, informează Agerpres

‘După poza de familie, fiecare pleca unde avea treabă. Sarkozy avea o întâlnire. I-am spus că trebuie să discutăm problema Schengen. Este foarte adevărat că asta era una dintre problemele majore pe care le aveam de discutat. Nu ştiu ce faceţi cu gestica lui. Ce vă pot spune este că am stabilit că el trebuia să plece la o întâlnire, avea o bilaterală. Eu aveam mai târziu o bilaterală cu preşedintele polonez. Eram mai puţin presat de timp. Discuţia pe care aţi văzut-o n-a reflectat decât un lucru: ‘Vreau să discutăm pe problema Schengen, vă mulţumesc că n-aţi blocat trimiterea spre Parlament a raportului COREPER’. Deci Franţa a ridicat obiecţii, dar n-a blocat trimiterea către Parlament, este un proces de aprobare a intrării în Spaţiul Schengen, care începe cu Parlamentul’, a explicat Băsescu.

În context, el a menţionat că Parlamentul European va începe, în ianuarie 2011, dezbaterea privind accesul României la zona Schengen.

‘Deci, repet, Franţa, deşi a avut obiecţii legate de MCV (Mecanismul de Monitorizare şi Verificare pe Justiţie – n.r.), nu a blocat documentaţia în Parlament şi dezbaterea în Parlamentul European va începe în luna ianuarie legat de accesul României în spaţiul Schengen’, a completat preşedintele.

Referitor la imaginile suprinse la Summitul NATO, Băsescu a mai povestit că în acea discuţie, Nicolas Sarkozy i-a spus că se grăbea la o întrevedere cu un alt lider, însă au fixat o întâlnire amândoi, ulterior.

‘Ce aţi văzut acolo, scena a fost ‘Am o întâlnire….’ – şi n-am să spun cu cine mi-a spus că are întâlnire, pentru că nu se face public conţinutul acestor discuţii – ‘….dar ne vedem mai târziu, discutăm mai târziu’, ceea ce am şi făcut’, a relatat Traian Băsescu la postul B1TV. ‘Marea problemă este că şi Sarkozy şi eu dăm din mâini’, a spus amuzat Traian Băsescu.

În legătură cu gestul premierului italian Silvio Berlusconi care, imediat după discuţia lui Băsescu cu Sarkozy, într-o discuţie cu preşedintele român şi-a răsucit degetul la cap, liderul de la Cotroceni a explicat că premierul italian se referea la nişte articole ale presei.

Cele mai citite

Admitere la liceu 2026: aproape 120.000 de elevi au primit un loc, iar cei mai mulți au ajuns la prima alegere

Ministerul Educaţiei precizează că următorul pas este înscrierea efectivă la liceul, unde fiecare elev a fost repartizatMinisterul Educaţiei a anunţat publicarea rezultatelor repartizării computerizate...

De ce te dor umerii sau genunchii dimineața? Cele mai frecvente cauze

Te trezești dimineața cu dureri de umăr sau de genunchi, iar după câteva minute de mișcare acestea încep să se amelioreze? Nu ești singurul....

Irineu Darău: Statul a condiționat investiția Rheinmetall la Mangalia de programul SAFE

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat că statul român nu poate garanta într-un termen scurt salvarea Șantierului Naval Mangalia, deoarece procedura de...
Ultima oră
Pe aceeași temă