19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTragedie. Un lector universitar din Iaşi a căzut într-o prăpastie în Parcul...

Tragedie. Un lector universitar din Iaşi a căzut într-o prăpastie în Parcul Naţional Retezat

Un lector universitar din Iaşi care însoţea un grup de studenţi într-o expediţie pe munte, în Parcul Naţional Retezat, a murit după ce a alunecat și a căzut într-o prăpastie în zona Vârful Judele, informează Mediafax.

Un tânăr din Iaşi a cerut, marţi, ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor montani după ce lectorul universitar care însoţea un grup de studenţi a alunecat şi a căzut într-o prăpastie.

Tânărul care făcea parte din grupul de stundenţi le-a spus salvatorilor montani că bărbatul a murit, iar cadavrul se află într-o zonă greu accesibilă, la Vârful Judele, din Munţii Retezat, la peste 2.000 de metri.

"Victima este un profesor universitar care îşi însoţea studenţii într-o expediţie. A murit în zona Vârfului Judele, iar din informaţiile pe care le avem, tragedia a fost cauzată de faptul că a alunecat într-o râpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al judeţului Hunedoara, sublocotenentul Lucian Stoichiţoiu.

Salvatorii montani s-au deplasat pe munte în zona în care a avut loc tragedia, pentru a coborî trupul neînsufleţit al lectorului.

Traseul este dificil şi necesită aproximativ şase ore pentru a fi parcurs.

Judele este un vârf muntos în Munţii Retezat şi are o altitudine de 2.398 de metri.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă