9.4 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialTragedia pompierilor maramureşeni

Tragedia pompierilor maramureşeni

Un membru al unui echipaj al ISU Maramureş a murit după ce maşina în care se afla s-a răsturnat, după ce şoferul utilitarei a încercat să evite coliziunea cu un autovehicul al cărui conducător nu a respectat regulile referitoare la prioritatea în zonă. Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Baia Mare. Echipajul se îndrepta către o un incendiu izbucnit în oraşul Tăuţii Măgherăuş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Adrian Marchiş, „cinci membri ai echipajului au suferit răni grave, iar unui dintre ofiţeri a murit în timp ce primea îngrijiri medicale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Maramureş”.

Cum s-a petrecut accidentul

Potrivit anchetatorilor care au verificat condiţiile în care s-a produs accidentul, şoferul autoutilitarei militare nu a mai putut controla maşina, după ce a vrut să evite coliziunea cu un alt autoturism, condus de o şoferiţă care le-a tăiat calea. Şoferul autoutilitarei a tras puternic şi brusc de volan pentru a evita impactul, dar nu a mai putut reechilibra maşina, care, şi din cauza încărcăturii de apă, s-a dezechilibrat şi a fost proiectată în stâlpii de beton de pe marginea drumului. Doi dintre membri echipajului au rămas zeci de minute prinşi între fiarele autoutilitarei, care a fost ruptă în două în urma impactului. O parte din ea a alunecat pe asfalt 30 de metri.

Toţi membrii echipajului au suferit traumatisme cranio-cerebrale, precum şi leziuni ale membrelor.

 

 

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă