10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialTragedia de la Cernavodă: Bogdan Mitu - principal suspect în uciderea soţiei;...

Tragedia de la Cernavodă: Bogdan Mitu – principal suspect în uciderea soţiei; prietenul lui – asasinul părinţilor fetei

Rezultatele necropsiei în cazul Gabrielei Mitu, tânăra care s-a înecat, luni, în Dunăre, indică faptul că aceasta a fost omorâtă, şi nu că s-a sinucis, iar principalul suspect în acest caz este soţul acesteia, Bogdan Mitu, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, informează Mediafax.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalul Constanţa, Valentin Ştefan, a declarat, miercuri seară, că rezultatele necropsiei indică faptul că tânăra avea echimoze puternice la nivelul ambelor axile, ceea ce indică faptul că aceasta a fost ucisă şi nu s-a sinucis.

“De altfel, şi declaraţia minorului care era împreună cu cei doi soţi în momentul producerii crimei indică exact cum s-au desfăşurat evenimentele. Bogdan Mitu, soţul Gabrielei, ar fi scos-o pe aceasta cu forţa din maşină, ar fi înecat-o şi apoi s-a aruncat şi el în apele Canalului”, a declarat Valentin Ştefan.

Prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Constanţa a mai spus că la momentul actual nu există niciun indiciu care să arate o legătură între crima produsă pe malul Canalului Dunărea-Marea Neagră şi uciderea soţilor Elena şi Petre Garoafă.

Soţia lui Bogdan Mitu, Gabriela Mitu, în vârstă de 22 de ani, a murit luni, după ce s-a înecat în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Navale Cernavodă au fost sesizaţi, luni, la ora 14.40, că pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră a oprit un autoturism Opel din care au coborât două persoane care au intrat în apă. Ulterior, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de autoturism, în apele canalului a fost găsit cadavrul Gabrielei Mitu. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul aparţine soţului acesteia, Bogdan Mitu, de 30 de ani, din aceeaşi localitate, bănuit a fi a doua persoană care a intrat în apă.

Bărbatul a fost căutat, luni, până la lăsarea întunericului, fără niciun rezultat, investigaţiile fiind reluate, marţi, cu ajutorul a trei scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa. Scafandrii au căutat trupul bărbatului, dar tot fără rezultat.

În prezent, Bogdan Mitu este dat în urmărire.

Marţi după-amiază, cadavrul Elenei Garoafă (55 de ani), mama tinerei din Cernavodă care s-a înecat în Dunăre, a fost găsit într-un şifonier din locuinţa femeii. Sub un pat, în beciul casei din locuinţa familiei a fost găsit, tot marţi, şi cadavrul tatălui tinerei din Cernavodă, Petre Garoafă (62 de ani).

Concluziile preliminare ale medicilor legişti arată că părinţii Gabrielei Mitu au fost ucişi cu 25-30 de lovituri de cuţit.

Miercuri seară, Gheorghe Deli-Iorga, prietenul lui Bogdan Mitu, a recunoscut că i-a ucis pe părinţii Gabrielei Mitu.

“Este principal suspect al anchetatorilor. El a recunoscut săvârşirea faptei, dar declaraţiile lui trebuie probate. El s-a aflat de la început în cercul de suspecţi şi până acum poliţiştii au stabilit că acesta chiar a lipsit câteva ore de la serviciu în data de 3 ianuarie, ziua în care a avut loc dublul asasinat”, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Valentin Ştefan.

Conform unor surse judiciare, Gheorghe Deli-Iorga le-a spus anchetatorilor că a mers la părinţii fetei pentru ca aceştia să o convingă să nu divorţeze de Bogdan Mitu. Pentru că şi părinţii fetei doreau divorţul, între aceştia şi Deli-Iorga a izbucnit o ceartă.

Deli-Iorga le-a spus poliţiştilor că tatăl Gabrielei Mitu l-ar fi ameninţat cu un cuţit, iar el i-a luat cuţitul din mână şi l-a înjughiat. Ulterior, Deli-Iorga a ucis-o şi pe mama fetei.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă