12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTraficul rutier pe DN1 a fost reluat după şase ore

Traficul rutier pe DN1 a fost reluat după şase ore

Traficul pe drumul naţional 1, pe centura de vest a Ploieştiului, blocat timp de şase ore după ce o cisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intrarea pe autostrada A 3, a fost reluat, informează Mediafax.

Traficul rutier pe DN 1 – centura de vest a municipiului Ploieşti a fost reluat, luni seară, la ora 22:00, pe ambele sensuri de mers circulându-se în condiţii normale, anunţă Poliţia Prahova.

Circulaţia rutieră pe centura de vest a Ploieştiului a fost complet blocată, luni după-amiază, începând cu ora 16:00, după ce o cisternă care transporta 26 de tone de benzină s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intrarea pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti.

Cisterna plecase de la Rafinăria Petrobrazi, dar după doar câţiva kilometri a intrat în balans şi s-a răsturnat în sensul giratoriu, au afirmat surse din Poliţia Prahova.

Întrucât au existat scurgeri de combustibil, autorităţile au decis să blocheze complet drumul, iar circulaţia rutieră a fost deviată pe DN 1 A şi prin municipiul Ploieşti.

Încărcătura cisternei a fost transbordată într-o altă cisternă, după care vehiculul a fost ridicat pe roţi cu ajutorul unei macarale şi zona a fost eliberată.

În urma acestui accident nu au fost victime.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră în zona unde a avut loc accidentul se desfăşoară în condiţii normale.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă