4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialTopul ţărilor în care studiază elevi constănţeni

Topul ţărilor în care studiază elevi constănţeni

În fiecare an, zeci de elevi constănţeni visează să studieze într-o universitate din străinătate. Visul este realizabil pentru mulţi dintre cei care aplică pentru instituţiile de învăţământ superior din Europa sau Statele Unite, mai ales dacă rezultatele acestora la învăţătură sunt valoroase. Spre exemplu, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB), în anul şcolar 2011-2012 au fost acordate recomandări pentru douăzeci de elevi care vor să-şi obţină diploma universitară într-o altă ţară.

Anglia, pe primul loc

Cele mai multe aplicaţii se fac pentru universităţi de prestigiu din Anglia, unde studenţii au ca facilitate acordarea unor împrumuturi bancare pe termen lung. Anglia este urmată în top de Germania, Franţa, Olanda şi Danemarca, această din urmă ţară având un program foarte atractiv de burse. Directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară, spune că zeci de absolvenţi mircişti lucrează deja la Londra sau Berlin. Potrivit statisticilor din ultimii doi ani, 10% din absolvenţi au plecat la studii în vestul Europei. Mulţi se stabilesc în ţările în care şi-au făcut studiile universitare, dar sunt şi cazuri în care, după specializare, constănţenii revin în ţară să lucreze pentru companii multinaţionale sau în domeniul bancar.

Topul specializărilor

Elevii încep să depună aplicaţii la cel puţin o universitate străină cam pe la sfârşitul clasei
a XII-a. Sunt preferate domenii precum informatica, automatica, cibernetica, medicina şi studiile economice. „Se lucrează la vârf. Se strânge inteligenţa din toată lumea. Sunt mândri de faptul că fac parte dintre cei mai buni”, subliniază directorul CNMB.

Visul american, promovat la Constanţa

Sunt şi elevi care îşi doresc ca după absolvirea liceului să studieze în SUA, dar mai puţini, situaţia fiind explicabilă prin distanţa foarte mare faţă de ţara natală, procedurile ceva mai complicate pentru obţinerea vizei şi unele criterii de acceptare impuse în instituţiile de învăţământ superior de peste ocean. În vederea cunoaşterii sistemului de educaţie din Statele Unite, Comisia Fulbright Româno-Americană, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mircea cel Batrân”, organizează, în această vară, în perioada 28-30 august, o şcoală de vară adresată elevilor din judeţul Constanţa care în toamnă vor începe clasele a X-a şi a XI-a. „Acest eveniment are ca scop încurajarea şi sprijinirea elevilor merituoşi în direcţia continuării studiilor în SUA. Menţionăm că şcoala de vară se va desfăşura cu susţinerea financiară a Comisiei Fulbright Româno-Americane şi a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti”, a precizat consilierul de imagine al liceului, Silvia Sosoiu.

Cursuri interactive

Admiterea se va face pe baza mediei generale din anii şcolari precedenţi, care trebuie să fie peste 9.30, altă condiţie fiind nota 10 la purtare.

Candidatul trebuie să prezinte un eseu cu tema „Why would you like to study in the USA?” şi o recomandare succintă din partea unui profesor. Procesul de aplicaţie şi selecţie a debutat pe 16 iulie şi se va desfăşura până pe 20 august. Pe 24 august vor fi anunţaţi elevii admişi. La şcoala de vară americană vor fi organizate, între 28 şi 30 august, seminarii, prezentări interactive şi sesiuni video.

 

Cele mai citite

ANAF verifică plățile pentru promovarea lui Călin Georgescu, în urma unei sesizări de la AEP

Verificările sunt efectuate de inspectorii direcției Antifraudă, în baza analizelor de risc care vizează prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ANAF a demarat verificări fiscale asupra...

Pentru a 12-a noapte consecutivă mii de oameni s-au adunat în fața Parlamentului din Tbilisi

Mii de georgieni pro-UE s-au adunat luni în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi pentru o a 12-a noapte consecutivă de proteste față de...

Mai multe fotografii îl contrazic pe Călin Georgescu. Acesta s-a întâlnit cu Horațiu Potra

O serie de fotografii în care Călin Georgescu apare alături de Horațiu Potra au apărut pe reţelele de socializare, în ciuda declaraţiilor făcute în...
Ultima oră
Pe aceeași temă