La sfârşitul săptămânii are loc ediţia specială „Folk You”, iar la sfârşitul lunii sunt programate sărbătorile „Zilele oraşului”.
Sezonul estival se încinge, la sfârşitul acestei luni, în nordul litoralului, acolo unde Năvodariul, cândva staţiunea copilăriei, dă tonul la distracţie. Şi dacă pentru sâmbăta aceasta „încălzirea” este făcută cu muzică folk, pentru perioada 29-31 iulie, când sunt programate „Zilele oraşului Năvodari”, distracţia este garantată pentru toate vârstele. La sfârşitul acestei săptămâni, pe scena Teatrului de Vară din tabăra de copii se va desfăşura un spectacol de folk, ediţie specială – „Folk fără vârstă”. Vor urca pe scenă Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu şi Walter Ghicolescu, intrarea fiind liberă.
Dar evenimentul cel mare este lăsat pentru sfârşitul acestei luni când se vor sărbători „Zilele oraşului”. Majoritatea spectacolelor vor avea loc pe scena amplasată special pe stadionul din localitate (locul de desfăşurare a acestei ample manifestări în ultimii ani), organizatorii promiţând că aici vor evolua nume mari ale muzicii şi dansului din ţara noastră. „Vor fi mulţi invitaţi în cele trei zile în care oraşul Năvodari va petrece, însă de la unii mai aşteptăm confirmări. Cumva, este devreme pentru a anunţa toţi invitaţii, dar promitem un spectacol pe cinste, atât pentru năvodăreni, cât şi pentru turiştii aflaţi în vacanţă la Năvodari şi în staţiunile de pe litoral”, a declarat primarul Năvodariului, Nicolae Matei.
Acesta a ţinut să precizeze că administraţia locală nu va cheltui nici un leu din bugetul local pentru spectacole, totul fiind realizat din sponsorizări. Totodată, Matei susţine că şi pe plajă atmosfera va fi „hot”, deoarece şi aici vor avea loc spectacole. Printre cei care vor veni la „Zilele Năvodariului” se află: Mihai Trăistariu, Alex Velea, Mihai Constantinescu, Gelu Voicu şi Taraf, Anda Adam, Andrei Păunescu, Petrică Mâţu Stoian, Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Nici un leu de la Primărie
„La fel ca şi anul trecut, sperăm ca la Năvodari să ajungă în jur de 15.000 de turişti. Trebuie să precizez că, din punct de vedere financiar, Primăria nu s-a implicat absolut deloc. Nu cheltuim nici un ban din buget pentru aceste acţiuni, ci ne-am dat doar acordul pentru ca aceştia să-şi desfăşoare acţiunea pe plaja de la Năvodari. Sunt sigur că toţi cei ce vor veni la petrecerile de pe plajă, se vor simţi bine”. Nicolae Matei, primar.