28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecial„Ținutul secuiesc nu e România"

„Ținutul secuiesc nu e România”

La Cluj, peste 500 de maghiari au comemorat în stradă „Ziua ma­ghi­arilor de pretutindeni”,  care marchează momentul revoluției de la 1848. Mulţi erau îmbrăcați în port popular. Ei au arborat steagul Ţinutului Secuiesc, au intonat cântece revoluționare după ce au pornit de la Facultatea de Teologie Protestantă. Câţiva au arborat o pancartă pe care scria în limba maghiară „Ținutul Secuiesc nu e România”. Cortegiul a făcut un tur al Pieței Unirii, apoi a intrat în biserica romano-catolică Sfântul Mihail, unde a avut loc o slujbă ecumenică. Manifestanții s-au îndreptat spre fostul hotel Biasini, locul unde revoluționarii se întâlneau acum 161 de ani. Seara a avut loc o dramă muzicală în piațeta Matei Corvin și retragere cu torțe.

La Târgu-Mureş, manifestările prilejuite de aniversarea Revoluţiei paşoptiste din Ungaria, dar şi de „Ziua maghiarilor de pretutindeni” au început la ora 11.00, la statuia lui Gyorgy Bernady, unde lideri UDMR au depus coroane de flori. Două ore mai târziu, la statuia poetului Petofi Sandor, liderii PCM, CNMT şi CNS au organizat o acţiune separată. La statuia lui Petofi a ajuns şi Oszkar Fuzesi, ambasadorul Ungariei la Bucureşti. Seara s-a încheiat cu o retragere cu torţe, la ora 19.00.

Cele mai citite

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au...

Nazare, după decizia Fitch: România își păstrează ratingul de investiții. Instabilitatea politică rămâne principalul risc

România își păstrează calificativul în categoria recomandată investițiilor, însă a trecut „la limită” un test esențial pentru credibilitatea economică, a transmis ministrul interimar al...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp.Escrocii profită de persoanele aflate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă