35.5 C
București
duminică, 30 iunie 2024
AcasăSpecialTinerii vor să doneze organe

Tinerii vor să doneze organe

Sub sloganul „Şi tu poţi fi eroul cuiva”, două studente de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative, au organizat o campanie de sensibilizare a publicului pentru prelevarea de organe. „Dacă la început ideea de campanie a pornit de la un proiect de şcoală, cercetările noastre au scos la iveală o reală problemă socială care, treptat, ne-a acaparat tot interesul. Am reuşit să descoperim de unde pleacă problema în România şi cum se poate interveni pentru  a ameliora situaţia” a declarat Luminiţa Chelariu, una din iniţiatoarele proiectului. Povestea a început aparent banal, când studentele au văzut o ambulanţă în misiune şi s-au întrebat ce se întâmplă. Tinerii au făcut o cercetare pe un eşantion de 300 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani. Au observat că oamenii sunt reticenţi în ceea ce priveşte prelevarea de organe post-mortem. „Oamenii se gândesc că, în cazul în care li se întâmplă ceva, medicii nu vor lupta să le salveze viaţa, ci îi vor trece direct pe lista de donatori”, a spus Chelariu. Campania este susţinută şi de medici celebri, precum chirurgii Mihai Lucan şi Şerban Rădulescu. 

 

Cele mai citite

11 morți în urma unor atacuri rusești în sudul și estul Ucrainei

Atacurile ruseşti împotriva unui oraş din regiunea Zaporojie şi a unor sate din regiunea Doneţk, în sudul şi estul Ucrainei, s-au soldat sâmbătă cu...

Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit

Actriţea Ileana Stana Ionescu a încetat din viață la vârsta de 87 de ani, a anunțat duminică Teatrul Naţional Bucureşti (TNB). "Cu adâncă durere,...

Valurile de căldură din Europa devin din ce în ce mai periculoase și schimbă planurile de vacanță ale turiștilor

Europa se confruntă cu valuri de căldură tot mai ridicate, iar turiștii încep să-și schimbe planurile de vacanță. Verile fierbinți cauzate de criza climatică din...
Ultima oră
Pe aceeași temă