29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialTinerii pot deveni REZERVIȘTI. Câți bani primesc

Tinerii pot deveni REZERVIȘTI. Câți bani primesc

Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, a declarat, miercuri, că pot deveni rezervişti militari toţi tinerii care doresc acest lucru. Însă, totul se face pe bază de contract de patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an și primesc 10% din funcția de bază, relatează Mediafax.

Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază„, a spus Duşa la deschiderea Congresului Naţional de Medicină Militară.

Ministrul Apărării a precizat că pot deveni rezervişti militari toţi tinerii care doresc acest lucru, dar şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

În perioada de pregătire, rezerviştii voluntari vor fi detaşaţi la Ministerul Apărării Naţionale. Numărul de rezervişti voluntari va fi stabilit în funcţie de prevederile din bugetul Ministerului Apărării Naţionale anual.

Ministrul a explicat că atunci când serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat (odată cu reviziuirea constituţiei din 2003) nu s-a pus nimic în loc din punct de vedere legislativ ca să se asigure instruirea şi pregătirea populaţiei şi refacerea rezervei de cadre a MApN.

Întrebat dacă România are de ce să se teamă în urma ultimelor ameninţări ale Rusiei şi în ce măsură acestea vor duce la reconsiderarea instalării scutului anti-rachetă de la Deveselu, ministrul a spus că scutul este o facilitate defensivă. „Această facilitate este una defensivă care priveşte apărarea statelor NATO împotriva rachetelor balistice. Este o facilitatea defensivă. Cu privire la anumite declaraţii, eu nu comentez, ele se fac de vreo patru ani, sunt în acelaşi stil şi nu cred că este cazul să fac precizări cu privire la ele„, a mai spus Duşa.

Proiectul de lege privind statutul rezerviştilor voluntari a fost adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, acesta urmând să fie tansmis spre promulgare preşedintelui Iohannis. 

Cele mai citite

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Tragedie în Peru. Un avion cu turiști europeni s-a prăbușit lângă Nazca. Toți cei aflați la bord au murit

Un avion de mici dimensiuni care transporta turiști europeni într-un zbor panoramic deasupra celebrelor Linii de la Nazca s-a prăbușit sâmbătă într-un câmp din...
Ultima oră
Pe aceeași temă