21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialTimişorenii vor aeroportul din Arad

Timişorenii vor aeroportul din Arad

Aeroporturile din Timişoara şi din Arad, situate la o distanţă de 60 de kilometri unul de celălalt, se află în competiţie deschisă.

 

Scandalul înfiinţării Companiei Aeroportuare Banat a reizbucnit în urmă cu câteva zile, după ce directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Cornel Sâmărtinean, a anunţat că aeroportul din Arad ar putea fi preluat de cel din Timişoara. Această declaraţie vine ca o replică la tentativa autorităţilor din judeţul Arad, făcută cunoscută în toamna anului 2009, de a forţa – pe cale politică – fuziunea celor două aeroporturi în Compania Aeroportuară Banat, care să aibă sediul la Arad. La vremea respectivă, edilii Timişoarei au protestat faţă de comasarea celor două baze aeriene, iar subiectul a fost abandonat, cel puţin la nivelul declaraţiilor publice. A revenit în actualitate, o dată cu declaraţia revendicativă a directorului Sâmărtinean.

Aradul nu are statut internaţional

„Aeroportul din Arad nu are toate autorizaţiile necesare pen-tru a funcţiona ca un aero-port internaţional, de aceea ar fi benefică integrarea sa în Compania Aeroportuară Banat, care să aibă sediul la Timişoara. În condiţiile în care anul trecut noi am avut peste un milion de pasageri, iar Aradul nici unul, este firesc ca managementul acestei companii să ne apar-ţi-nă. Se va zbura de pe ambele aeroporturi. În cazul preluării, cei de la Arad vor fi mulţumiţi, pentru că le va creşte cifra de afaceri”, este declaraţia-şoc a directorului Cornel Sâmărtinean, care i-a luat prin surprindere nu numai pe edilii Ara-dului, ci chiar şi conducerea Ministerului Transporturilor. Cum era firesc, arădenii au sărit imediat să combată declaraţiile de la Timişoara.

„Suntem deschişi la ideea de unificare a celor două aeropor-turi, benefică ambelor judeţe, pe care noi am propus-o încă din 2009. Cât despre declaraţia directorului Aeroportului din Timişoara, un simplu funcţionar, o considerăm inoportună”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, în timp ce directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, a amintit faptul că membrii Comisiei Eu-ropeane au blocat o finanţare în valoare de 250 milioane de euro, destinată modernizării infrastructurii aeroporturilor din România, până la finalizarea unei investigaţii ce vizează tratamentul preferenţial de care s-a bucurat compania aeriană Wizz Air la Timişoara. Directorul Cornel Sâmărtinean nu a mai dorit să răspundă acestor replici.

Oficialii europeni au dat clar de înţeles că doar unul dintre cele două aeroporturi poate bene-ficia de fonduri pentru dezvoltare. În mod normal, aeroportul din Timişoara ar urma să fie cel ales, pentru că el are deja sta-tutul de aeroport internaţional. Dacă va fi for-mată Compania Aeroportuară Banat, ar putea prelua şi aero-dromurile din Caransebeş şi Giarmata, spun surse neoficiale. Ambele sunt dezafectate. Ele ar putea fi folo-site pentru avioane de mici dimensiuni şi pentru elicoptere.

Compania Aeroportuară Transilvania

Modelul din Banat ar putea fi aplicat şi în Transilvania. Consiliul Judeţean Cluj, care deţine Aero-portul Internaţional Cluj-Napoca, a făcut o ofertă pentru preluarea ori fuziunea cu Aeroportul din Târgu-Mureş în cadrul unei Companii Aeroportuare Transilvania. Consilierii judeţeni din cele două judeţe au format o comisie de negociere. Alte surse din mediul militar spun că această companie ar putea opera şi pe o parte a aeroportului din Luna, în present bază NATO.

Cele mai citite

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă