18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTimişoara: Aproape 400 de vizitatori în prima zi a controversatei expoziții "Our...

Timişoara: Aproape 400 de vizitatori în prima zi a controversatei expoziții “Our Body”

 Aproximativ 400 de persoane au vizitat în prima zi controversata expoziție intitulată "Our Body: Universul interior”, deschisă vineri la Muzeul Banatului din Timișoara, la care sunt prezentate corpuri umane plastifiate şi peste două sute de organe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Muzeului Banatului, vineri, ziua în care a fost deschisă expoziția "Our Body: Universul interior”, s-au înregistrat circa 400 de vizitatori, cifra fiind mai mare decât în cazul altor expoziții.

De asemenea, câţiva vizitatori stăteau la coadă chiar și sâmbătă dimineața, înainte de deschidere, ceea ce i-a surprins pe angajații muzeului.

"Mi s-a comunicat că au venit deja aproximativ 400 de persoane. Este foarte bine. Este un număr mai mare decât în cazul altor expoziții. De asemenea, azi dimineață (sâmbătă – n.r.) expoziția ar fi trebuit să se deschidă la ora 10.00, iar eu când ajuns la 10 fără un sfert deja aveam un grup de șapte persoane care ne aștepta. Ne-a luat și pe noi puțin prin surprindere, că abia am deschis expoziția”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Adriana Zanfir, reprezentant al Muzeului Banatului.

Expoziția este deschisă în perioada 5 februarie – 28 aprilie, zilnic, între orele 10.00 – 22.00.

Un bilet costă, în timpul săptămânii pentru adulți – 45 de lei, iar la sfârşitul de săptămână 54 de lei. Studenții și pensionarii pot vizita expoziția cu un bilet de 35 de lei, de luni până vineri, și de 45 de lei la sfârșit de săptămână. Pentru cei care au vârste cuprinse între 7 și 18 ani prețul este cuprins între 28 și 34 de lei, în funcție de ziua vizitei. Micuţii care nu au împlinit 7 ani au acces gratuit.

Societatea Timișoara cerea ca expoziţia să nu fie deschisă, întrucât prezintă corpuri umane reale, specimenele aparținând unor oameni care au murit în China. În opinia Societății Timișoara, expunerea unor cadavre în ipostaze uneori "ilare” contravine credințelor tradiționale ale poporului român.

Organizatorii expoziției, însă, au declarat că aceasta are menirea de a atrage atenţia vizitatorilor asupra felului în care se îngrijesc.

 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă