29 de persoane au fost rănite în Manhattan, după explozia unei bombe artizanale, amplasată într-un coș de gunoi. Valul de atentate demonstrează că riscul „terorismului de apartament“ este în creștere.
O explozie, în cartierul Chelsea din Manhattan, într-o zonă cu o bogată viață de noapte, s-a soldat cu rănirea a 29 de oameni. Bomba a fost plasată într-un coș stradal de gunoi. Un al doilea dispozitiv, o oală sub presiune atașată la un telefon mobil, cu fire declanșatoare, a fost descoperit duminică dimineață de către NYPD în apropiere, înaintea unui eveniment organizat de Marina SUA.
Primarul Bill de Blasio a declarat că, deși s-a investigat de la început intenția criminală, nu a existat niciun indiciu care să facă legătura cu vreo organizație teroristă, deci nu consideră că s-ar afla în fața „unei amenințări specifice“. „Nu vedem nicio legătură cu terorismul“, a subliniat De Blasio. Și guvernatorul, Andrew Cuomo, insistă că aceste incidente nu pot fi conectate cu terorismul, dar a avertizat populația să fie vigilentă.
Altă explozie, în timpul crosului Marine Corps
Mai puțin mediatizată a fost explozia, sâmbătă, a unei bombe artizanale, tot într-un coș de gunoi de pe trotuarul străzii Seaside Park, New Jersey, unde se desfășura crosul 5K organizat de Marine Corps., un eveniment caritabil.
Sportivii ar fi trebuit să treacă exact la ora exploziei prin dreptul bombei, dar startul fusese dat cu întârziere din cauză că poliția descoperise pe traseu un bagaj suspect și oprise evenimentul până la clarificarea asupra pachetului dubios. Care nu conținea nicio bombă. Însă, în același coș de gunoi care a explodat, au fost descoperite încă două bombe artizanale, care nu explodaseră. Nimeni nu a fost rănit. Corelate, aceste incidente conduc la ipoteza că au fost plănuite, chiar s-a urmărit să rezulte cât mai multe victime, dar atentatorii nu au fost specialiști în fabricarea bombelor.
Incidentele, plasate deocamdată în categoria „teroriștilor de apartament“, nu au cum să nu fie corelate cu teribilul atentat din Boston, de la 15 aprilie 2013, soldat cu patru morți și 170 de răniți. Și atunci au fost folosite oale sub presiune transformate în bombe. Numai că atentatorii, frații Tsarnaev, se aflau în atenția serviciilor secrete sub riscul radicalizării din cauza contactelor pe care le aveau cu organizații extremiste. „Terorismul de apartament“ constă în faptul că persoane singure, adesea cu comportament antisocial, se autoradicalizează și plănuiesc acțiuni criminale ca „lupi singuratici“, chiar dacă, pe ultima sută de metri, își declară atașamentul pentru vreo oragnizație teroristă recunoscută. Teroriști de apartament au fost considerați Syed Rizwan Farook și soția lui, Tashfeen, care, la 2 decembrie 2015, au ucis 14 oameni și au rănit 21 la un centru de sănătate din San Bernardino, California. Înainte de a pleca în misiunea lor criminală, Tashfeen a postat pe Facebook adeziunea sa la organizația teroristă ISIS.
Haita „lupilor singuratici“
Numărul „lupilor singuratici“ a crescut în mod alarmant și a apărut un nou pericol, acela al adunării „lupilor singuratici“ în haită. Un caz celebru este FEAR Militia, un grup din Georgia format din membri certați cu legea, care și-au descoperit un țel comun, să comită atentate teroriste antiguvernamentale. Printre metodele plănuite se află și folosirea de oale sub presiune și alte bombe artizanale, pe lângă arme. FEAR Militia plănuia aruncarea în aer a mai multor instituții din Georgia, precum și asasinarea unor politicieni. Pentru autorități, „lupii singuratici“ sunt cei mai periculoși teroriști, deoarece nu sunt semnalizați din timp, nu sunt monitorizați, nimeni nu poate prevedea când ies la atac. Nu au nici „contacte consistente“ pe rețelele de socializare cu membri ai unor organizații teroriste și nici nu își manifestă ideile extremiste față de cunoscuți.
„Terorismul neconvențional“ este practicat de cei ce se radicalizează singuri, în fața computerelor, folosind ce găsesc la îndemână, prin casă și gospodărie, de exemplu oalele sub presiune transformate în bombe. În SUA, atât grupurile celor ce promovează ideile radicale ale supremației albe, cât și grupurile islamiste sunt generatoare de „lupi singuratici“ și „teroriști de apartament“, o amenințare reală întâlnită din ce în ce mai des.
Terorismul neconvențional“ este practicat de cei ce se radicalizează singuri, în fața computerelor, folosind ce găsesc la îndemână, prin casă și gospodărie, de exemplu oalele sub presiune transformate în bombe.