12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTeroare la Kusadasi

Teroare la Kusadasi

Aceeasi imbulzeala, ieri, pe plajele si in magazinele din Kusadasi, unde nimic nu amintea de macelul comis cu o zi inainte intr-un microbuz. Ingrijorati ca atacul terorist ar putea sa le goneasca turistii, comerciantii din statiunea de pe malul Marii Egee au devenit irascibili, gonindu-i pe cei care doreau sa filmeze locul exploziei. Posturile TV turcesti au evitat sa transmita imagini cu victimele insangerate ale atentatului, care nu si-au gasit loc nici pe prima pagina a ziarelor. La urma urmei, sunt in joc miliardele de dolari pe care Turcia le obtine anual din turism.
Atentatul a avut loc sambata dimineata, intr-un microbuz plin cu turisti care mergeau la plaja. Dintre cei cinci morti, trei sunt turci, celelalte doua victime, femei, fiind o turista irlandeza in varsta de 17 ani si una britanica. Printre cei 13 raniti se mai numara cinci femei originare din Marea Britanie, dintre care trei sunt in stare grava.
Explozia s-a produs la mai putin de o saptamana dupa atentatul cu bomba comis in statiunea Cesme, in apropiere de Kusadasi, soldat cu 20 de raniti. Cum precedentul atac a fost revendicat de o grupare armata kurda, Soimii Libertatii Kurdistanului, afiliata Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), primele banuieli ale anchetatorilor converg pe aceasta pista. Potrivit unui inalt oficial turc, in atentat a fost utilizat explozibil militar de tip C4. Initial, politia a crezut ca a fost vorba de un atac sinucigas comis de “o tanara de 16 sau 17 ani”. Ieri, insa, dupa identificarea tuturor mortilor si ranitilor, aceasta ipoteza a fost abandonata. “Credem ca in microbuz a fost plasata o bomba care apoi a fost detonata de la distanta”, a declarat pentru AFP un responsabil din Kusadasi.
Atentatul a fost condamnat de ministrul britanic de Externe, Jack Straw, si de omologul sau irlandez, Dermot Ahern. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a calificat explozia drept “atac terorist”, dar nu i-a numit pe autori. “Le cerem tuturor celor implicati in terorism sa dea dovada de umanitate”, a declarat Erdogan. Leyla Zana, primul reprezentant al kurzilor in Parlamentul turc, a declarat ca nu aproba aceste actiuni si condamna “orice acte impotriva unor civili lipsiti de aparare, indiferent de motive sau de autorii lor”.
Nu s-au inregistrat victime in randul turistilor romani. Potrivit purtatorului de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, Traian Badulescu, Kusadasi este pe locul trei in preferintele romanilor care-si petrec vacanta in Turcia. In opinia sa, atentatul nu va afecta pe termen lung turismul romanesc in Turcia. Tactica teroristilor de a ataca obiective turistice nu este noua. Primul atentat de acest gen a fost savarsit de gruparea Jihadul Islamic in 1997, la Luxor, langa Piramidele din Egipt, si a avut un impact catastrofal asupra turismului acestei tari. Cinci ani mai tarziu a fost randul Jemaah Islamiyah, ramura asiatica a retelei teroriste Al Qaeda, sa loveasca, in insula indoneziana Bali. Bombele – plasate in cateva cluburi de noapte – au provocat un masacru in acest paradis turistic, fiind ucisi peste 200 de oameni.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă