Poate ati observat, televiziunea epuizeaza realitatea asa cum mineritul epuizeaza solul. Comparatia cred ca e destul de graitoare. Minerii scot materie din pamant, aduc la lumina ceea ce nu se vede cu ochiul liber si ei insisi se fac invizibili pentru aceasta munca. Ceea ce ramane in urma lor sunt galerii, adica locuri goale, unde se acumuleaza gaz si care apoi se surpa, locuri pe care nimeni nu le mai poate exploata apoi multa vreme.
La fel se intampla in situatia televiziunii, a spatiului intim si a celui public. Societatea poseda o multime de locuri ale intimitatii pe care televiziunea le scoate la suprafata, la transforma in spectacol public. Numai ca, daca minerul scoate carbune din pamant numai daca acolo se afla carbune, televiziunea reprezinta in acelasi timp o tehnologie de fabricare a intimului. Avem doua emisiuni voyeuriste pe canalele romanesti: Tradati in dragoste si Test de fidelitate. In cazul primului, aparenta de autenticitate este mai pregnanta. Patentul emisiunii nu e romanesc, oricum. Camera de luat vederi functioneaza ca un detectiv incognito, iar secretul nu e niciodata revelat in intregime: personajele nu fac sex in fata camerelor de luat vederi si, mai mult, ele evolueaza liber, la distanta de camera. Miza este surpriza intalnirii incornoratului cu adulterina sau invers.
Basca amantul sau amanta din dotare si Ernest, care, preluand impulsul de a sti "de ce?" al spectatorului, se insinueaza in sufletul protagonistilor cu discursul bunului-simt scandalizat, mirat si totodata jubilatoriu: te-am prins, marturiseste! Tradati in dragoste este deci o confesiune rusinoasa ilustrata. Imaginile intimitatii intrate in colimatorul public sunt intarite de cuvintele grele ale interpretilor care ii provoaca telespectatorului un frison lipsit de catharsis, ca o pofta de violenta care, hranita, nu se potoleste, ci vrea tot mai mult. Test de fidelitate este o emisiune mult mai putin verosimila. Pentru ca scenariul include o punere in scena in amanunt, un "actor", toate astea intr-un timp foarte scurt si intr-o circulatie a imaginatiei foarte restransa. Pentru ca protagonistii evolueaza in vitro, ceea ce conteaza mai mult sunt cuvintele: ce spune adulterinul virtualei amante? Imaginea e intr-un fel supranumerara, inutila, nu vedem nimic decat un preludiu siropos si lins, in masura in care interpretii au trac in fata camerei si se comporta mai stereotip decat actorii dintr-un film pornografic.
Ca si in cazul pamantului strapuns de galeriile minerilor, imaginea fidelitatii, infidelitatii, iubirii, reprezentarea intimitatii care ramane in urma acestei extractii de intim "identic natural" din posibilul realitatii ajung deseuri. Singurele performante din Tradati in dragoste tin de jocul actoricesc si fantezia scenariului. Puse, desigur, in slujba a douazeci de minute de publicitate.
