35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialTelefonul cărămidă, reacţie la iPhone

Telefonul cărămidă, reacţie la iPhone

Telefoanele mobile s-au transformat în ultimii ani în adevărate calculatoare sau centre multimedia la purtător. Ceea ce făceam în urmă cu cinci ani cu un laptop, walkman, cameră video, aparat foto, telefon şi memory stick putem face astăzi doar cu un mobil. IPhone a însemnat revoluţia în acest domeniu pentru că a pus multe facilităţi într-un singur gadget cu ecran mare şi, cireaşa de pe tort, ecran care reacţionează la atingere.

Evoluţia tehnologiei nu este chiar pe gustul tuturor iar unii s-ar putea speria de complexitatea mobilelor de azi. Pornind de la această idee,agenţia de publicitate John Doe din Amsterdam a creat un dispozitiv care face exact ceea ce un telefon ar trebui să facă – te ajută să vorbeşti cu persoanele care nu se află lângă tine.

Nu are un ecran deasupra tastaturii, nu are funcţii multiple şi nu are nici măcar o agendă telefonică electronică. Este un telefon „cărămidă” cu butoane mari, uşor de utilizat de oricine.John’s Phone este produs în China după planurile olandezilor şi poate fi găsit în mai multe variante de culoare – alb, negru, verde, maro, roz.

Mai este numit şi „anti-iPhone”, pentru că este exact opusul acestuia din punct de vedere al complexităţii.

Bateria ţine până la trei săptămâni, iar telefonul cântăreşte 95 de grame şi are o lungime de 10,5cm. Are o singură sonerie cu trei variante de volum disponibile – încet, mediu, tare. Orice setare aţi alege, telefonul vibrează atunci când primeşte un apel.

Agenda telefonică este prinsă cu o clapă pe partea din spate a gadgetului şi are un pix ataşat pentru a nota numele şi numerele. La fel ca în cazul iPhone, acest John’s Phone (Telefonul lui Ion) beneficiază de o serie de accesorii din partea producătorului. De exemplu, dacă vă doriţi încă trei file pentru agendă, plătiţi 10 euro. S-a terminat pixul? Mai plătiţi 10 euro!

Cel mai ieftin asemenea telefon costă 70 de euro (modelul alb). Dacă vă doriţi să fie colorat, telefonul vă va costa cu 10 euro mai mult.

Informaţii suplimentare sunt disponibile pe pagina dedicată John’s Phone –  www.johnsphones.com

 

Cele mai citite

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...

Atacurile din Marea Neagră lovesc comerțul global. Exporturile de cereale și petrol, tot mai afectate

Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră începe să afecteze comerțul internațional cu cereale și petrol, potrivit unei...

Iranul și Omanul stabilesc o rută de navigație prin Strâmtoarea Ormuz

Iranul și Omanul au ajuns la o înțelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de traversare a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante...
Ultima oră
Pe aceeași temă