12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTecău l-a egalat pe Andrei Pavel

Tecău l-a egalat pe Andrei Pavel

Constănţeanul a reuşit să ajungă pe locul 13 în ierarhia mondială a jucătorilor de dublu, loc pe care l-a mai atins, după revoluţie, doar Andrei Pavel.

Primul număr 1 în ierarhia mondială a jucătorilor profesionişti a fost Ilie Năstase. De la performanţa lui „Nasty”, nici un alt român nu a mai reuşit să cocheteze cu aerul înalt al ierarhiilor sportului alb, mai ales după revoluţie. Cel care s-a apropiat cel mai mult de această performanţă, în aceeastă perioadă, a fost constănţeanul Andrei Pavel.

Pe 25 octombrie 2004, Pavel reuşea să urce până pe locul 13 în clasamentul mondial al jucătorilor de simplu. Ieri, ATP a dat publicităţii ierarhiile actualizate, după încheierea celui de al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. Sferturile de finală jucate în turneul de dublu de către Horia Tecău i-au prilejuit acestuia un salt de două poziţii în clasament şi egalarea performanţei celuilalt constănţean. Tecău se află acum pe locul 13 şi ocupă această poziţie chiar înaintea sezonului „de iarbă”, acolo unde, el şi partenerul său, suedezul Robert Lindstedt, se simt cel mai bine. Luna aceasta se anunţă deosebit de grea pentru cei doi, care au de apărat titlul cucerit la ‘s-Hertogenbosch, Olanda, dar şi cea mai bună performanţă reuşită de când joacă împreună, finala la Wimbledon. Ei vor debuta oficial pe iarbă, săptămâna aceasta, la Queen’s. O altă veste importantă în ceea ce priveşte dublul româno-suedez vine din clasamentul ATP al echipelor. Tecău şi Lindstedt au reuşit să urce nu mai puţin de patru locuri şi acum se află pe locul 11.

Mai mult, distanţa care îi desparte de locul 8, ultimul care asigură prezenţa la Turneul Campionilor de la final de an, este de doar o sută de puncte, marjă pe care cei doi o pot recupera uşor la capătul turneelor desfăşurate pe iarbă. Obiectivul lui Horia pentru acest sezon este calificarea la acest turneu, obiectiv pe care a fost aproape să îl atingă şi în sezonul trecut.

Halep a urcat şi ea

Forul tenisului mondial feminin a actualizat şi el clasamentele după încheierea turneului de la Roland Garros. În această ierarhie figurează şi constănţeanca Simona Halep. Deşi a fost eliminată încă din turul secund la competiţia pariziană, constănţeanca a reuşit să acumuleze punctele necesare pentru un salt de şapte locuri. Simona se află acum pe locul 60, cu 993 de puncte acumulate, destul de aproape de Top 50.

 13 este cel mai bun loc ocupat de constănţeanul Horia Tecău în ierarhia ATP Doubles.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă