14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialTaxa de prima ipocrizie

Taxa de prima ipocrizie

Cand o sa incetam sa mai fondam politica noastra publica pe ipocrizie si o sa ajungem in sfarsit la o ideologie oarecare, buna sau proasta, de dreapta sau de stanga? Fiind femeie si deci nula la capitolul mecanica auto, am puternice prejudecati fata de masinile vechi. Nu intentionez sa-mi cumpar masina second hand, nici nu recomand cuiva sa-si ia vreuna, dar asta nu ma impiedica sa am o parere despre cazul foarte clar al taxei de prima inmatriculare.
Sunt doua prezumtii ipocrite la baza acestei taxe. Prima, aceea ca statul e un parinte binevoitor si autoritar care vrea sa faca bine cu sila populatiei, cam ca in cazul interzicerii fumatului in locuri publice. Ia sa nu-si mai ia ei rable Euro 1 sau 2 din Europa, vechi de peste patru ani sau, mai bine, spune Guvernul, ceea ce vrem este ca toata lumea sa aiba masini noi si frumoase, taranul sa intre in lan cu camioneta Toyota, ca in Ungaria, oraseanul sa-si ia un Smart nepoluant care nu consuma spatiu de parcare, si cu asta ne-am scos. Problema este ca, daca la fumat nu te costa nimic sa te lasi, ca sa treci de la Golf la mana a doua la un Smart nou te costa diferenta vreo 20.000 de euro sau mai mult, cat nu economiseste un om onest si muncitor la noi in 10 ani. Modernizare fortata practica deja Codul Rutier, care interzice carutele pe drumurile publice (excelent, acum putem goni linistiti pe soselele patriei fara sa ne mai impiedicam de bastinasi).
A doua prezumtie, si mai tare, este ca taxa ar fi o mare masura contra poluarii. Daca asta e obiectul ei real, si nu doar a mai strange usor ceva bani la buget sau a ajuta niste vanzatori de masini noi sau producatori de Dacii, eu nu inteleg de ce nu am inceput prin a strange de pe drumuri milioanele de Dacii vechi care polueaza mult mai mult decat Volkswagenurile vechi pe care vor sa si le cumpere din Germania cei loviti de taxa asta. Ne luam de motoare Euro mai vechi, cand noi avem un parc auto vechi majoritar non-Euro, suntem un Jurassic Park auto in mijlocul Europei! Ne luam de caruta ecologica, dar care nu mai poate fi folosita decat pe camp, sub amenintarea confiscarii, dar consideram ca e bine si practic sa lasam Daciile vechi sa ne polueze mai departe, numai pentru ca sunt prea multe. În schimb, celor care vor sa scape de ele le punem o taxa mai mare decat valoarea masinii! Ce face onor Ministerul Mediului ca sa promoveze bicicleta, cu care mai poti umbla doar cu riscul vietii tale, nici nu face sa vorbim!
Daca romanilor le poti spune orice la televizor, taxa nu putea fi populara la Bruxelles, unde ni s-a sugerat pur si simplu sa o scoatem. Ea este, de fapt, o taxa prin care favorizam puternic industria nationala de automobile (Dacia-Renault) fata de restul vanzatorilor de masini din Europa. Taxa e flagrant noneuropeana si calca regulile competitiei libere. Sigur, noi ne dam persecutati, cum, am gasit noi o formula brilianta, din care nimeni nu are de pierdut, nici macar poluarea, si Europa nu ne lasa!
Dar asta e Europa, pe scurt, o lupta continua intre protectionisme nationale si piata libera continentala, si vad ca, ajutati de francezi, care sunt maestri la treaba asta, o luam si noi pe calea argumentarii ca UE e buna doar cat serveste interesului national. Altfel nu ne trebuie, nu luam de bun ce scrie in tratate, il concediem pe cel care ne atrage atentia ca gresim si pana nu pierdem un proces european nu ne lasam. O sa-l pierdem, nicio grija, aveti rabdare si nu va luati masina chiar acum!
Ma ingrijoreaza insa ca un guvern liberal, care pornise ca un guvern european, are din ce in ce mai des asemenea accese de ipocrizie. Vasazica, prezicem un mare viitor unui ministru de Externe in ziua in care il dam afara, ne batem cu pumnul in piept ca vrem sa ne asumam raspunderea la legile sigurantei nationale, care nu sunt prinse deloc in dosarul integrarii, cand la Agentia Nationala de Integritate, pentru care Barroso si Rehn se roaga de noi si unde avem clauza nu ne asumam nimic, dar chiar nimic! Ne angajam ca luptam cu marea coruptie, dar organizam la vila Polo din Floreasca a RA-APPS (ce locatie!!!) mici spa-uri de scos din legile Ministerului Justitiei spinisorii care ar putea in sfarsit servi Procuraturii ca sa mai infunde vreun corupt sau altul. Cam trist, avand in vedere de unde am plecat, si cam fara perspectiva, ca strategia de amanat alegeri are un mic defect, nu se poate folosi la nesfarsit. Stau la rand si soferii, si carutasii, ca sa-si spuna parerea despre sinceritatea politica a Guvernului Tariceanu.

Alina Mungiu-Pippidi,
politolog

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă