18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCum încearcă rușii să elucideze misterul dispariției Romanovilor

Cum încearcă rușii să elucideze misterul dispariției Romanovilor

Rămășițele pământești ale țarului Alexandru al III-lea vor fi dezhumate la cererea Bisericii Ortodoxe din Rusia pentru a fi autentificat scheletul fiului său, ultimul ţar rus, care a fost asasinat alături de cei cinci copii ai lui, transmite Mediafax.

Noua anchetă va încerca să stabilească dacă două schelete aparţin într-adevăr lui Aleksei şi Mariei, doi dintre cei cinci copii ai ţarului Nicolae al II-lea, pentru ca ele să poată fi înhumate în Catedrala Sankt Petersburg. Rămăşiţele lor au fost găsite în 2007, la o anumită distanţă de celelalte cinci schelete aparţinând membrilor familiei imperiale ruse, descoperite mai devreme.

Biserica ortodoxă doreşte, de asemenea, dovezi suplimentare care să ateste că rămăşiţele lui Nicolae al II-lea, a cărui familie (dinastia Romanovilor) a condus Rusia peste 300 de ani, au aparţinut într-adevăr ultimului ţar rus.

Toţi cei şapte Romanovi, inclusiv soţia ţarului Nicolae al II-lea, Alexandra, au fost asasinaţi de bolşevici în 1918, alături de slujitorii lor, în oraşul Ekaterinburg.

Trupurile lor au fost aruncate mai întâi într-o galerie de mină, apoi arse şi acoperite cu acid, înainte de a fi îngropate într-un alt loc, după ce bolşevicii au crezut că au fost văzuţi de localnici în timp ce înhumau prima dată cadavrele Romanovilor.

Anchetatorii ruşi care au realizat o serie de teste ADN spun că sunt convinşi că rămăşiţele pământeşti ale celor doi copii sunt autentice. Însă Biserica ortodoxă, care a devenit tot mai influentă în timpul regimului preşedintelui Vladimir Putin, a solicitat o serie de dovezi suplimentare.

“Comitetul de Investigaţie al Federaţiei Ruse, împreună cu reprezentanţi ai Bisericii ortodoxe ruse, intenţionează să dezgroape rămăşiţele pământeşti ale ţarului Alexandru al III-lea, care a fost înmormântat în 1894 în Catedrala Petru şi Pavel”, au anunţat anchetatorii ruşi într-o scrisoare expediată directorilor acestui muzeu-catedrală.

În acea scrisoare, datată din 19 octombrie, anchetatorii spun că au luat această decizie după ce patriarhul Chiril I al Moscovei, conducătorul Bisericii ortodoxe ruse, a cerut premierului Dmitri Medvedev să se asigure că autorităţile vor efectua o serie de teste suplimentare pentru identificarea fără niciun dubiu a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului Nicolae al II-lea.

Guvernul rus a avansat în acest an ideea înhumării scheletelor ţareviciului Aleksei şi marii ducese Maria la Sankt Petersburg, alături de rămăşiţelor pământeşti ale celor trei surori ale lor, al tatălui şi al mamei lor. Acest plan a fost suspendat însă după obiecţiile formulate de Biserica ortodoxă rusă.

Vladimir Soloviov, coordonatorul anchetei, a declarat luni pentru agenţia de presă Interfax că exhumarea ţarului Alexandru al III-lea, tatăl lui Nicolae al II-lea, va avea loc cel mai devreme la jumătatea lunii noiembrie.

În septembrie, anchetatorii ruşi au anunţat că au exhumat scheletul ţarului Nicolae al II-lea şi cel al soţiei sale Alexandra, în cadrul aceleiaşi anchete.

 

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă