UPDATE 13.10: Tarom a anunțat că zborurile dinspre şi către Tel Aviv vor fi operate conform orarului normal de zbor, inclusiv cursa de miercuri, relatează Mediafax. Aeronava către Israel urmând să decoleze la ora 20:55, iar cea din Tel Aviv va zbura spre Bucureşti de la ora 00:30.
Tarom menţionează că pasagerii au posibilitatea să modifice fără penalizări datele de călătorie, dar şi să solicite restituirea costurilor pentru bilet dacă au anulat călătăria.
—
UPDATE 09.55: Compania Wizz Air își va suspenda toate zborurile spre Tel Aviv, până miercuri noapte, în urma recomandării Autoritatății aeronautică federală din Statele Unite (FAA), din cauza riscului unor atacuri cu rachetă, relatează Mediafax.
"Ca urmare a recomandarilor emise de FAA către companiile aeriene americane, Wizz Air a decis să suspende operaţiunile către aeroportul Tel Aviv Ben Gurion până miercuri, 23 iulie la miezul nopţii. Wizz Air continuă să monitorizeze situaţia, iar orice schimbare survenită va fi anunţată la momentul potrivit", se arată într-un comunicat de presă al companiei.
—
Cursa București-Tel Aviv-București de marți seară a fost anulată, pentru că pe aeroportul Ben Gurion nu se putea opera în siguranță, conform unui comunicat al companiei Tarom, citat de Agerpres.
'Ca urmare a mesajelor primite din partea autorităților de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, cursa RO 153/4 București-Tel Aviv-București din data de 22.07.2014, a fost anulată pentru că nu putea fi operată în siguranță', menționează sursa citată.
Conform Tarom, pasagerii cursei anulate au beneficiat de asistență conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor.
Astfel, o parte dintre aceștia au fost cazati de către Tarom la hotel, iar pentru cei care doresc rambursarea valorii tichetelor de călătorie sau reprogramarea pentru alte curse au fost puse la dispoziție contacte de la agențiile sale de bilete, precum și numere de telefon call center.
În funcție de evoluția evenimentelor, compania aeriană va reveni cu informații privind destinația Tel Aviv