Afirmatiile facute de presedintele suspendat Traian Basescu in interviul din "Romania libera" de vineri, 4 mai, sunt confirmate astazi de trei cotidiane centrale – Evenimentul zilei, Cotidianul si Ziua – care publica stirea ca primul ministru Calin Popescu Tariceanu l-a primit la sediul Guvernului pe masonul rus Aleksandr Kondyakov (vezi pe site interviul "Basescu 2 va ramane Basescu 1").
"Evenimentul zilei" afirma ca, potrivit unor surse apropiate serviciilor secrete acestora, unul dintre obiectivele vizitei lui Kondyakov a fost negocierea unei deplasari oficiale a lui premierului Tariceanu la Moscova.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, a confirmat ca premierul Tariceanu s-a vazut, in 12 aprilie, la Guvern, cu Aleksandr Kondyakov, si ca la intalnire au participat senatorul liberal Radu Stroe, presedintele Comisiei SRI din Parlament, si doi consilieri de stat, al caror nume nu a fost precizat. "N-au fost discutate chestiuni de politica interna a Romaniei", a precizat Spataru. "Despre intrunire au fost instiintate cu transparenta institutii cu atributii specifice pentru a se asigura o informare adecvata, fiind vorba de un asemenea interlocutor. Intalnirea a durat 15 minute si a fost solicitata in numele companiei pe care persoana respectiva o reprezinta", a afirmat purtatorul de cuvant.
Radu Stroe: "A prezentat oferta lor ca firma de lobby. Nu pentru Guvernul Romaniei, ci pentru PNL. A simtit ca e un moment bun pentru ca vor fi alegeri in 2008." "Kondyakov isi cauta de lucru pentru ca stie ca va fi o perioada de alegeri aici. Noi ne-am vazut de treaba, iar el a fost lasat sa spuna ce vrea. Dar nu s-a concretizat nimic. Kondyakov e un fel de Saftoiu al lui Putin." Senatorul PNL a declarat ca Aleksandr Kondyakov a venit insotit la intalnire de "doi romani". "Este posibil ca unul dintre ei sa fie Gheorghe Florea, asa cum spuneti dumneavoastra (n.r. – reporterul EVZ). Eu nu confirm, dar nici nu infirm. Cel mai bine ar fi sa-l intrebati pe dansul." Intrebat de EVZ daca stie cine a fost cel de-a doilea roman, Radu Stroe a lasat sa se inteleaga ca, la fel ca si Gheorghe Florea, ar fi vorba tot de o persoana influenta din masoneria romana. "N-am spus-o eu (ca e mason – n.r.), dvs ati spus-o."
Gheorghe Florea este un controversat om de afaceri roman. A ajuns la notorietate publica in calitate de patron al echipei Fulgerul Bragadirul. De asemenea, un inalt demnitar al masoneriei romane in calitatea sa de conducator al Ritului de Memphis-Misraim. Despre Gheorghe Florea umblau zvonuri ca ar fi vrut sa preia conducerea masoneriei romane, avand sustinerea masoneriei ruse.
Cozmin Gusa, lider PIN si fost sef de campanie electorala al PD in 2004, a declarat pentru Rompres ca s-a intalnit cu Aleksandr Kondyakov in incinta Hotelului Sofitel: "Am avut discutii ca intre doi prieteni, in conditiile in care el este mason si eu nu sunt." Gusa a precizat ca nu cunoaste natura discutiilor de la Palatul Victoria: "Nu stiu ce au discutat la Guvern, pentru ca eu nu sunt la putere." Cozmin Gusa a declarat ca, la intalnirea pe care a avut-o cu masonul rus, acesta i-a spus ca "avea programata o intrevedere si cu Ion Iliescu". "Nu stiu sa spun daca aceasta a avut loc. Ce stiu sigur e ca, pana sa se vada cu mine, nu s-a vazut cu Iliescu."
Gusa s-a ocupat de vizita premierului Nastase la Moscova in 2002, dar si de cea a lui Basescu (2005). Potrivit surselor EVZ, ambele deplasari oficiale au fost puse la punct de Novokom, firma lui Kondyakov. Potrivit EVZ, Gusa ar fi incheiat, recent, un protocol cu partidul nationalist rusesc Vointa Poporului, condus de Serghei Baburin – un fost luptator in Afganistan.
Aleksandr Vladimirovici Kondyakov (58 de ani) este un influent consultant politic si un lider al masoneriei ruse. Este membru al Asociatiei Europene a Consultantilor Politici, printre clientii firmei sale – Novokom – numarandu-se administratia prezidentiala a Rusiei, guvernul de la Moscova sau presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Pe linie masonica, Kondyakov este Marele Secretar al Marii Loji a Rusiei. Novokom este o companie infiintata in 1989 si are sediul la doi pasi de Piata Rosie. In 2002, "Radio Europa Libera" l-a numit pe presedintele firmei, Alexei Kosmarov, "unul dintre regii PR-ului negru", intrucat ar face orice pentru a castiga o cursa electorala. In vremea URSS, Kondyakov a avut functii la agentia ITAR-TASS si la Academia de Stiinte din Moscova. Biografia neoficiala a lui Kondyakov este insa mult mai spectaculoasa. Conform unor surse apropiate serviciilor secrete, el a fost coleg, la KGB, cu Vladimir Putin, cel care va deveni presedinte al Federatiei Ruse. Kondyakov ajunsese la un moment dat la sefia rezidentei serviciilor sovietice la Londra, afirma sursele citate.
"Sunt gata sa intalnesc toate persoanele care vor relatii ruso-romane bune. Daca Basescu ar fi interesat sa ma intalneasca, de ce nu?", a spus Alexandr Kondyakov pentru EVZ. El a sustinut, din nou, ca nu are nicio legatura cu politica din Romania. In schimb, spune ca a deschis calea pentru o serie de investitii rusesti in tara noastra. In context, a mentionat numele oligarhului Oleg Deripaska, si el un apropiat al Kremlinului.