Premierul Tariceanu s-a obisnuit cu prostiile, greselile si ilegalitatile ministrilor sai ca unul care locuieste langa aeroport sau langa gara si nu-l mai deranjeaza zgomotele asurzitoare din jurul sau. Premierul Tariceanu s-a obisnuit cu indolenta, lipsa de profesionalism si de etica a colegilor sai de cabinet sau de partid si nu se mai rusineaza sa fie in compania unui academician colaborationist precum Balaceanu-Stolnici sau a unui ministru care minte grosier precum Ludovic Orban. Premierul Tariceanu s-a obisnuit sa fie certat de Bruxelles din cauza ca s-au blocat reformele juridice, dar prefera sensul unic lansat de Chiuariu si o premiaza pe Norica Nicolai pentru talentul cu care a impiedicat in Parlament initiativele lui Macovei. Premierul Tariceanu s-a obisnuit cu straturile sordide de disimulare si le accepta ca pe ceva natural. I se pare normal ca ministrul Transporturilor se preface ca nu a avut vreun accident, i se pare normal ca ministrul de Interne incearca sa-i stearga acestuia urmele, i se pare normal ca ministrul Muncii sa-si pastreze functia desi este cercetat de procurorii anticoruptie pentru ca ar fi intervenit la companii de stat pentru a obtine contracte favorabile firmei fiului sau. Traficul de influenta, caltabosii, licitatiile precare tin de cotidianul guvernamental si fac parte deja din imaginarul nostru colectiv, iar premierul se considera doar un mostenitor banal al unor practici autohtone traditionale.
Lipsit de inspiratie sau de oameni de calitate, Calin Popescu Tariceanu s-a inconjurat de politicieni vulnerabili, instabili sau pur si simplu incompetenti. De la Tudor Chiuariu, demolatorul reformelor care au impins Romania in UE, pana la Cristian Adomnitei, ignorantul de serviciu al educatiei autohtone, care i-a bulversat deopotriva pe copii si pe parinti prin ideile care pregatesc noile generatii pentru secolul 21, primul ministru isi priveste echipa cu grija exagerata a parintelui prea permisiv. Premierul Tariceanu il pastreaza aproape pe Adrian Cioroianu, inovatorul diplomatiei mioritice, fiind solidar cu declaratiile extravagante ale acestuia. seful Guvernului a fost la fel de putin deranjat de ideea ministrului de Externe de a-i trimite pe infractorii romani in "batalioane disciplinare" ca de fuga lui Orban de la locul accidentului.
Calin Popescu Tariceanu conduce Guvernul ca pe un camion de mare tonaj pe care crede ca il poate parca oriunde. Are impresia ca puterea ii da voie sa derapeze, sa incalce legile scrise sau regulile nescrise ale bunului simt. Are impresia ca este de datoria sa sa-i apere pe suspecti, sa-i tina in brate pe aroganti, sa-i ocroteasca pe diletanti. Are impresia ca trebuie sa ramana in fruntea tarii cu orice pret pana in 2008, indiferent daca e vorba de propria cadere in infern sau de cea a partidului, care, dupa ce s-a identificat cu palinca si caltabosii lui Remes, e nevoit sa faca front comun cu Ludovic Orban si scandalul musamalizarii accidentului.
Primul ministru crede ca are dreptul la bovarism si ca poate vorbi despre "onoare", "demnitate", "respectul legii", dar in acelasi timp sa-si incalce cuvantul, sa-i ajute pe colegii aflati in impas la DNA sau pe cei care nu au nici macar barbatia sa-si recunoasca un banal accident rutier.
