12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTârgu Mureş, din nou în Liga I după 18 ani!

Târgu Mureş, din nou în Liga I după 18 ani!

FCM Târgu Mureş a reuşit să obţină promovarea în prima ligă de fotbal de pe prima poziţie a seriei a II-a a eşalonului se-cund după ce a câştigat, scor 2-1 (2-0), partida susţinută în deplasare cu Mureşul Deva, în etapa a XXXIII, penultima, a seriei secunde din Liga a II-a. Golurile victoriei oaspeţilor au fost marcate de Mihai Stere ’23 (penalti) şi ’42, în vreme ce reuşita gazdelor a fost semnată de Furdean ’90. Cei care au contribuit decisiv la acest succes au fost Dănălache – Cr. Pop, Bălău, Gongolea, Vagner – Biţiş, P. Anton, Vartic, D. Roman – Vancea, Stere.

Formaţia antrenată de Adrian Falub şi-a asigurat matematic unul din primele două locuri care asigură accesul în Liga I pentru sezonul următor, cu o etapă înainte de final, deoarece se află pe primul loc al seriei se-cunde din Liga a II-a, cu 66 de puncte la activ, iar în ultima rundă va câştiga automat, scor 3-0 la masa verde, jocul contra formaţiei Drobeta Turnu Severin, care s-a retras din campionat.

Nu moştenesc deocamdată pe ASA

Cea mai titrată echipă a oraşului Tg Mureş este ASA, grupare care a părăsit pentru ultima oară Liga I în 1992, numai că FCM nu este o continuatoare a acesteia. Gruparea condusă de antrenorul Falub şi managerul Claudiu Maior, în acelaşi timp viceprimarul oraşului, s-a înfiinţat în urmă cu doi ani, parcurgând foarte rapid drumul din a III-a în prima ligă. Antrenorul Adrian Falub a preluat echipa cu şase etape înainte de final, într-un moment în care Cosmin Bodea nu mai reuşea să facă faţă asaltului celorlalte echipe, punând în pericol promovarea. Au urmat şase victorii consecutive şi asigurarea promovării, Falub fiind la a treia grupare cu care urcă pe prima scenă după U Cluj (2007) şi Unirea Alba Iulia (2009).

Celelalte rezultate din Seria a II-a: Arieşul Turda-FC Argeş 3-1, CSM Rm. Vâlcea-FC Baia Mare 1-2, Dacia Mioveni-FC Bihor 3-2, UTA Arad-Minerul Lupeni 2-0. Partidele FC Silvania-CFR Timişoara, Drobeta Tr. Severin-Fortuna Covaci, U Cluj-CS Otopeni şi Jiul Petroşani-CFR Craiova nu s-au disputat deoarece Jiul, CFR Timişoara şi Drobeta s-au retras ori au fost excluse, iar Otopeni nu a fost programată din cauza unor datorii.  

Ultima promovată?

U Cluj sau Dacia Mioveni? Care dintre cele două va promova? Avantajul pare a fi de partea clujenilor, care au 64 de puncte şi vor juca în ultima etapă cu Minerul, la Lupeni, în timp ce Dacia Mioveni (66 de puncte) a încheiat seria jocurilor!

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă