12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecial„Ţara arde“ Și Tsipras „se piaptănă“ în Rusia

„Ţara arde“ Și Tsipras „se piaptănă“ în Rusia

Europa este în stare de urgenţă. Ieri a avut loc din nou o reuniune a Eurogroup la Luxemburg, o reuniune a ultimei şanse pentru Grecia, dar pesimismul domina toţi participanţii în ce priveşte un posibil acord între Atena şi creditori.

Eurogroup (miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale zonei euro) şi FMI s-au reunit joi la Luxemburg în încercarea de a găsi o soluţie la criza greacă ce ar permite Greciei să obţină împrumuturi de miliarde euro necesare pentru a se menţine pe linia de plutire, dar pentru care ar trebui să promită reforme în plan intern. Grecia abordează noi negocieri cu creditorii pe fondul pesimismului şi presiunilor crescânde, inclusiv din partea SUA, care se tem de „perturbări“ în economia mondială în absenţa unui acord asupra dosarului grec. Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, intrebat miercuri despre eventualitatea unei reglementări a datoriei elene la reuniunea de joi, a răspuns : „Nu cred, acum liderii politici vor trebui să ajungă la un acord“.

De partea europeană se precizează din nou că mingea este în curtea Atenei şi vicepreşedintele Comisiei însărcinat cu euro, Valdis Dombrovskis, a subliniat că deja creditorii au renunţat la multe exigenţe şi sunt deschişi la alternative. În lipsa unor noi propuneri din partea Atenei, numeroşi responsabili europeni declară deschis că se pregătesc pentru un scenariu de încetare de plată a Greciei privind rambursarea a 1,6 miliarde euro către FMI la finele lui iunie. Timpul presează şi declaraţiile sunt tot mai nervoase de ambele părţi.

Doar Banca Centrală Europeană (BCE) a rămas calmă. Şeful ei, Mario Draghi, a promis că va lăsa robinetul deschis până la sfârşitul negocierilor. Fie miniştrii vor ajunge la redeschiderea discuţiilor asupra programului şi vor mandata a doua oară experţii (Comisiei Europene, BCE şi FMI) pentru a finaliza până duminică acordul. Fie continuă dialogul surzilor şi Eurogroup va transmite dosarul şefilor de stat. Un summit de urgenţă a zonei euro ar putea fi convocat pentru duminică seară, fără să se aştepte summitul din 25-26 iunie.

Desigur că liderii zonei euro doresc evitarea ajungerii în Consiliul European pentru găsirea unei soluţii, când ar fi „prea târziu“ pentru găsirea unui acord „curat“. Şi nu mai ascund că au în vedere o încetare de plată a statului grec, ale cărui seifuri sunt vide şi trebuie să ramburseze 1,6 miliarde euro către FMI la sfârşitul lunii şi 3,5 miliarde către BCE la 20 iulie. Or, fără un acord, Atena nu va putea onora aceste tranşe. Cea ce s-ar traduce prin o invazie a deponenţilor greci spre băncile lor şi dacă nu se întreprinde nimic urmează falimente bancare în serie. Acest scenariu „cipriot“ este în mintea creditorilor din martie, când au apărut primele îngrijorări asupra unui faliment grec.

Tsipras vrea în Turkish Stream

Punctul central al conflictelor este acum identificat – reforma sistemului de pensii. Furios „şi iute spre Rusia“, premierul Tsipras a avertizat despre preţul pe care Europa trebuie să accepte să îl plătească dacă insistă asupra noilor tăieri de pensii şi a denunţat „fixaţia de neînţeles“ a FMI asupra acestui subiect.

În momentul acestei reuniuni Eurogroup crucială pentru ţara sa şi pe fondul intensificării negocierilor Greciei cu UE şi FMI, premierul grec, Alexis Tsipras, s-a dus în vizită în Rusia (joi şi vineri) pentru a se întâlni cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Una din mizele acestei vizite este posibila participare a Greciei la proiectul gazoductului Turkish Stream al gigantului rus Gazprom, care irită Europa şi SUA. Washingtonul şi-a exprimat deja dezaprobarea faţă de apropierea Atenei de Moscova pe acest subiect.

Avertismentul dur al Băncii Greciei

La Atena, Banca Centrală a Greciei care avertizează că o ieşire a ţării din zona euro ar fi o catastrofă pentru Grecia, a făcut apel la guvern precizând că încheierea unui acord cu partenerii externi este un „imperativ istoric“. În raportul său anual, banca atrage atenţia contra unui eşec „ce ar deschide o perioadă dureroasă“ şi ar duce ţara „întâi la faliment şi apoi la capătul drumului, la ieşirea din euro şi cel mai probabil din Uniunea Europeană“.

Un „Grexit“ care ar plonja Grecia „într-o profundă recesiune, o cădere radicală a veniturilor, o explozie a şomajului şi spulberarea a tot ceea ce grecii au construit în  ani de zile de apartenenţă la UE“. În ajunul unui Eurogroup cu şanse minime, avertismentul este cât se poate de clar.   

Ipoteza încetării de plăţi a Greciei apare din ce în ce mai credibilă ca urmare a confruntării care opune de luni de zile peninsula elenă şi creditorii săi. Liderii greci trag de timp în speranţa unui ajutor din partea Rusiei?

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă