16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialTalibanii pakistanezi asasinează studenţi

Talibanii pakistanezi asasinează studenţi

La câteva zile după atacurile din Ouagadougou (Burkina Faso) comise de organizaţia teroristă Al Qaeda din Maghrebul Islamic (Aqmi), ieri a venit rândul Pakistanului să facă faţă unui nou atentat terorist, revendicat de talibani. Oameni înarmaţi au penetrat în campusul universităţii „Bacha Khan“, din Charsadda, localitate aflată la 300 km nord-vest de Islamabad, şi au deschis focul contra studenţilor şi profesorilor din sălile de clasă şi în cămine.

Atacatorii au intrat prin spatele campusului universitar escaladând zidurile şi împuşcând un paznic, după care şi-au continuat atacul mergând spre clădirea administraţiei şi spre dormitoarele studenţilor. În interiorul universităţii se aflau peste 3.000 de persoane.

Poliţia, armata şi forţele speciale au sosit imediat la faţa locului, au înconjurat clădirile şi timp de câteva ore au avut loc confruntări cu teroriştii înarmaţi.  Potrivit şefului poliţiei locale, Saeed Wazir, „majoritatea studenţilor au fost împuşcaţi de atacatori în căminele pentru băieţi”. Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, aflat la Davos, a condamnat şi şi-a exprimat regretul  morţii „studenţilor şi cetăţenilor nevinovaţi.

Forţele de securitate au ucis atacatorii înainte ca să-şi poată detona centurile cu explozibili, a declarat şeful poliţiei locale. Printre morţi figurează studenţi, un profesor şi patru gărzi de securitate.

Martorii crimelor

Un oficial al Universităţii „Bacha Khan“ a declarat că atunci când, alături de colegi, a realizat că sunt atacaţi, au blocat uşa biroului, au stins lumina şi s-au aruncat la podea.

„Universitatea are propriul personal de securitate, dar nu a fost suficient pentru a face faţă talibanilor bine înarmaţi şi bine antrenaţi”. Salma Khan a precizat că majoritatea studenţilor au fost ucişi în dormitoare. Kassib Jan, un student, a declarat pentru televiziuna ARY că a văzut patru sau cinci bărbaţi înarmaţi, care purtau turbane negre şi strigau „Allahu Akbar” (Dumnezeu e mare). „Trăgeau peste tot. Gărzile de securitate ale Universităţii s-au angajat în ripostă, dar a fost dincolo de capacităţile lor.Ne-am ascuns în spatele băncilor din sălile de clasă. I-am auzit trecând şi apoi s-au îndepărtat. Am ieşit şi am fugit departe”.

Universitatea „Bacha Khan“ a fost fondată în 2012 şi numită după Abdul Ghaffar Khan, un militant paştun care a preconizat mijloace ne-violente pentru a rezista la dominaţia britanică în Asia de Sud. Miercuri, ziua atacului, era cea de-a 28-a aniversare a morţii lui Ghaffar Khan, care a fost descris ca „frontiera cu Gandhi”.

Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP – „Mişcarea talibanilor pakistanezi”) a revendicat atacul şi a precizat că a fost comis de  „patru kamikaze”.  „Acest atac a fost lansat ca represalii la operaţiunea Zarb-e-Azb”, o vastă ofensivă antiteroristă a armatei care are loc în prezent  în zonele tribale din nord-vestul de frontieră cu Afganistanul, a explicat un responsabil al mişcării talibane ameninţând cu organizarea unui nou atac.

Atacaţi de armată, ucid civili

Talibanii au fost slăbiţi  recent în Pakistan după lansarea de către armată a unei ofensive în principalul lor refugiu din Waziristanul de Nord şi atacul contra universităţii este menit să dovedească faptul că ei rămân încă o forţă periculoasă. Acest atac mortal intervine puţin peste un an după atacul talibanilor soldat cu moartea a 141 de persoane într-o şcoală din Peshawar, situat la doar 50 km de Charsadda. Ofensiva a durat atunci mai multe ore şi rămâne cel mai sângeros atentat din istoria Pakistanului şi a provocat o vastă represiune contra militanţilor în provincia Khyber Pakhtunkwa. Cu doi ani înainte, talibanii au tras asupra tinerei Malala Yousafzai, activista adolescentă pentru drepturile fetelor.

Un alt atac al talibanilor asupra unei baze a forţelor aeriene pakistaneze din apropierea Peshawar a ucis 30 de persoane în septembrie. Marţi, un kamikaze taliban pe motocicletă a ucis 11 persoane la un baraj al poliţiei, tot la Peshawar. Atacul este ultimul dintr-o serie de lovituri teroriste comise  contra unor ţinte civile pe trei continente. Săptămâna trecută, extremiştii au vizat turiştii în centrul Istanbulului, un birou al ONU şi o cafenea la Jakarta şi un res-taurant şi un hotel de lux la Ouagadougou, capitala Burkinei Faso. 

Cele mai citite

Ministrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în Malta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu...

Un incendiu puternic mistuie o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei

Un incendiu a cuprins luni seară o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit jurnalul.ro. Traficul este restricționat în zonă pentru a facilita accesul...

Actorul francez Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru agresiune sexuală

Actorul francez Gerard Depardieu a fost interogat de poliție în legătură cu agresiuni sexuale asupra a două femei, au declarat surse din cadrul poliției,...
Ultima oră
Pe aceeași temă