32.2 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialTaberele scolare vrancene sunt in ruina

Taberele scolare vrancene sunt in ruina

De cativa ani buni, taberele scolare vrancene sunt la pamant atat in ceea ce priveste dotarea, cat si personalul necesar. „Singura sansa pentru revigorarea taberelor vrancene, lasate de izbeliste in ultimii ani, ar fi parteneriatul public-privat”, spune, sigur pe el, proaspatul director al Directiei Judetene pentru Tineret Vrancea (DJT), Paul Ciubotaru. Actualmente, DJT incearca reintroducerea in circuitul normal, inca din acest an, a celei mai importante tabere scolare din Vrancea, cea de la Galaciuc. Insa fondurile sunt insuficiente, pentru 2006 alocandu-se numai un miliard de lei, in conditiile in care, pentru crearea unor conditii decente, Paul Ciubotaru apreciaza ca ar fi nevoie de cel putin 300 de mii de dolari. „In ciuda lipsei fondurilor, dupa vacanta de Pasti vom incerca reabilitarea Taberei de la Galaciuc. Numarul de locuri va scadea, de la 400 in prezent la 100, iar mobila va fi reconditionata. Daca, pe viitor, Tabara de la Galaciuc nu va face parte dintr-un parteneriat public-privat, sansele ca ea sa fie revigorata la capacitate maxima sunt foarte mici, intrucat nu sunt bani. Nu vom putea moderniza decat foarte putine locuri, care nu vor permite ca tabara sa functioneze tot timpul anului. Daca va ramane la stat, Tabara de la Galaciuc va avea in sezonul viitor cel mult 100 de locuri functionabile”, a precizat directorul DJT Vrancea, Paul Ciubotaru. Cat priveste Tabara de la Soveja, pentru aceasta nu mai exista nici o sansa. Ea a intrat intr-un proces de conservare si ar trebui reconstruita. Tabara de la Cotesti poate fi functionala, insa trebuie finalizate investitiile incepute in urma cu 5-6 ani. Cu toate acestea, directorul DJT este sceptic in ceea ce priveste succesul pe care l-ar avea tabara. „Accesul se face greu, iar optiunile pentru activitatile distractive lipsesc”, a afirmat Paul Ciubotaru. Chiar si in conditiile in care Tabara de la Galaciuc a fost scoasa din circuit in ultimul an, pentru vacanta de Paste aceasta ofera doar cazare. O noapte petrecuta aici costa 250 de mii de lei.

Cele mai citite

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra copiilor: Moscova anunță zeci de minori uciși și sute de răniți în 2026

Cel mai recent incident s-a produs duminică dimineață în satul Printsevka, din regiunea Belgorod, aflată la granița cu UcrainaAutoritățile ruse susțin că peste 35...

Bursa de la București atinge un nou maxim istoric. Ratingul Fitch și detensionarea situației din Iran susțin optimismul investitorilor

Bursa de Valori București a început săptămâna cu un nou record istoric. Indicele BET a crescut luni dimineață cu 0,71%, până la 36.412 puncte,...

Presiune uriașă asupra lui Gianni Infantino! Se pregătește lupta pentru șefia FIFA

UEFA și tot mai mulți oficiali din fotbalul mondial contestă poziția lui Gianni Infantino, iar numele posibililor succesori au început deja să fie vehiculate.Criza...
Ultima oră
Pe aceeași temă