21.7 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialTabără pentru copiii cu cancer

Tabără pentru copiii cu cancer

Copii din întreaga ţară, diagnosticaţi cu cancer, luptă împotriva urmărilor dificilei terapii la care au fost supuşi, în cadrul unei tabere care are loc de patru ani, în fiecare vară, la Poiana Zânelor, din Bistriţa-Năsăud. Asociaţia Little People, alături de Clubul Temerarii, organizează această tabără, care este cel  mai mare eveniment de acest gen din ţară. Scopul taberei este să-i ajute pe copiii şi tinerii care au finalizat tratamentul oncologic să treacă peste acest moment dificil. Tabăra, care are loc în munţii Rodnei, va avea ca slogan mesajul „Am ieşit din criză”.

„Motto-ul taberei susţine o afirmaţie fermă referitoare la experienţa prin care aceştia au trecut şi boala care au lăsat-o în urma lor victorioşi”, au declarat reprezentanţii Asociaţiei Little People.

Cei 150 de copii şi adolescenţi care participă la tabără sunt implicaţi în activităţi ecologice, în cadrul cărora învaţă să recicleze diverse obiecte, însă într-un mod distractiv şi relaxant, menit să-i facă să uite de neplăcerile tratamentului oncologic.

Terapie prin artă şi sport

Copii sunt implicaţi în ateliere de creaţie, în activităţi ce le vor oferi oportunităţi de autodezvoltare, socializare, lucru în echipă şi interacţiune cu alţi tineri care au trecut prin experienţe similare, prin metode creative şi jocuri, întâlniri de tip focus-grup, activităţi terapeutice, consiliere individuală. Nu au fost uitate nici activităţile sportive, care, deşi sunt solicitante pentru ei, sunt importante pentru recuperarea lor fizică. De asemenea, tinerii vor avea ocazia de a participa şi la o expoziţie de obiecte neobişnuite, proiecţii cu realizările taberei „Temerarii” din alţi ani şi ale Asociaţiei Little People şi multe alte surprize.

Asociaţia a înfiinţat Clubul „Temerarii” pentru adolescenţii şi tinerii adulţi din România care au învins în lupta cu cancerul. Clubul asigură susţinere reciprocă şi facilitează reintegrarea pacienţilor. Asociaţia pune la dispoziţie programe de asistenţă a pacienţilor în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă