19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSuveranul Liechtensteinului devine Profesor Honoris Causa al UBB

Suveranul Liechtensteinului devine Profesor Honoris Causa al UBB

Cel mai bogat monarh al Europei devine Profesor Honoris Causa și Senator Ad Honorem al Universității Babeș-Bolyai, cea mai mare și cea mai veche universitate din România. Alteța Sa Regală, Hans-Adam al II-lea, Principe de Liechtenstein, Duce de Troppau și Jagerndorf și Conte Rietberg, va primi titlul onorific în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, în Aula Magna, de la ora 12.00. La ceremonie va lua parte și Alteța Sa Regală, Principele Radu al României. Universitatea clujeană a oferit, în trecut, titlul de Profesor Honoris Causa Majestății Sale, Regelui Mihai I al României.

Citește și: Universitatea Babeș-Bolyai recrutează studenți din Ungaria

Principele Hans-Adam al II-lea este unul dintre cei mai prestigioși și, în același timp, unul dintre cei mai bogați monarhi din lume. Alteța Sa Regală domnește din data de 13 noiembrie 1989, când i-a succedat tatălui său, Principele Franz Joseph al II-lea, și continuă una dintre cele mai ilustre dinastii europene. Principele Hans-Adam al II-lea domnește ca monarh constituțional, în baza unei noi legi fundamentale a statului, aprobată în anul 1993. Constituția Principatului Liechtenstein a fost revizuită în anul 2003 și oferă largi puteri principelui domnitor, inclusiv aceea de a opune veto oricărei legi, un drept asemănător celui oferit principelui domnitor al României, ulterior Regelui României, prin Constituția de la 1866.

Din anul 2004, Alteța Sa Regală, Hans-Adam al II-lea, a oferit largi prerogative, inclusiv dreptul de a utiliza veto-ul rezervat suveranului, Alteței Sale Regale, Principele Moștenitor Alois, cel mai mare dintre cei patru copii ai cuplului princiar care domnește în Liechtenstein. Ultima dată, acest drept de veto a fost pus în discuție cu ocazia referendumului organizat în anul 2012, cu privire la legalizarea avortului, care rămâne interzis în Liechtenstein, o țară în care religia catolică își păstrează influența, potrivit ClujToday.ro.

Citește și: Cluj: Cercetătorii de la Universitatea „Babeș-Bolyai” sunt în grevă japoneză

”Conferirea și acceptatea unui asemenea titlu de Doctor Honoris Causa unui principe domnitor este parte a strategiei universității clujene, de a se poziționa drept un jucător de forță pe piața globală a educației. Este o idee excelentă, care indică și refacerea unui țesut ideatic, sfâșiat de instaurarea comunismului. În fond, principii de Liechtenstein, legați din punct de vedere istoric de Casa de Austria, precum și Transilvania au făcut parte din ceea ce se numea Mitteleuropa, un spațiu de civilizație care a generat importante valori culturale. Această moștenire pe care o valorifică Universitatea Babeș-Bolyai este un bun cultural care merită să fie păstrat și care oferă Clujului, Transilvaniei și României o vocație aparte, aceea de punte între Vest și Est”, spune analistul Ana Luca.

Dimensiune științifică

Alteța Sa Regală, Hans-Adam al II-lea, nu este doar suveranul uneia dintre cele mai bine consolidate monarhii de pe continent, ci este și o personalitate a lumii științifice. Principele Liechtensteinului are echivalentul unui masterat obținut în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase universități, St. Gallen. Alteța Sa Regală a studiat business-ul și științele economice. De asemenea, Principele Hans-Adam al II-lea a publicat lucrări și în domeniul științelor politice. Alteța Sa Regală este autorul unei cărți intitulate ”Statul în cel de-al treilea mileniu”. Volumul a fost publicat în anul 2009. Principele Hans-Adam al II-lea pledează pentru recunoașterea în continuare a rolului pe care îl are de jucat statul-națiune. O ilustrare practică a viziunii Alteței Sale Regală este dată de faptul că Principatul Liechtenstein este membru al Spațiului Unic European, dar nu și al Uniunii Europene. Monarhia de limbă germană nu intenționează să adere la Uniunea Europeană în viitorul previzibil. De asemenea, Alteța Sa Regală, Principele Hans-Adam al II-lea a contribuit cu lucrări și la volume colective în domeniul științelor politice. Principele de Liechtenstein a creat și instituții de cercetare academică. Așa este Institutul Liechtenstein, creat în cadrul Universității Princeton, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din lume.

Afaceri bancare

Principele domnitor al Liechtenstei­nului conduce și un grup bancar, iar averea familiei sale este estimată la aproximativ 7,5 milioane de euro. Averea personală a Alteței Sale Regale este evaluată, de asemenea, la aproximativ 4 miliarde de euro, ceea ce îl așează pe suveranul Liechtesteinului în rândul celor mai bogați suverani din lume și îi oferă poziția de cel mai bogat monarh european.

Dinastie prestigioasă

Numele dinastiei de Liechtenstein vine de la cel al castelului Liechtenstein, din sudul Austriei, care era reședința ancestrală a familiei. Acum, castelul este un muzeu de familie. Reședința oficială a dinastiei este Castelul Vaduz, care domină capitala Principatului. Statul Liechtenstein a fost format la 23 ianuarie 1719, prin unirea feudei Schellenbergului cu Comitatul Vaduzului, prin decretul Împăratului Carol al VI-lea al Sfântului Imperiu Romano-German, din Casa de Habsburg.

Suveranul Liechtensteinului va fi onorat la Cluj (foto: wikipedia)

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă