32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialSute de locuinte pentru localnicii din Ineu

Sute de locuinte pentru localnicii din Ineu

Orasul aradean Ineu va avea in sapte ani aproape 1.000 de locuinte noi, dupa ce fosta unitate militara din localitate a fost trecuta in circuitul civil, iar primarul Nicolae Mehelean a hotarat sa o redea cu totul comunitatii.
Din cele trei pavilioane administrative, doua au fost deja vandute unei firme care le va moderniza ca si apartamente de bloc. Mai mult, restul de teren pana la 24 de hectare va deveni tot locuibil. De asemenea, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va ridica 4 blocuri, dar acestea nu vor fi vandute, ci inchiriate.
Valoarea investitiei se ridica la 6,8 milioane RON, iar Primaria Ineu va contribui cu 800.000 RON, bani folositi pentru utilitati. La ora actuala exista cereri pentru 129 de locuinte, insa majoritatea solicitantilor vor sa le primeasca si sa si le cumpere. „Cetatenii vor putea sa stea 5 ani cu o chirie mica, timp in care isi pot rezolva problema locativa”, a adaugat primarul.
Potrivit sursei citate, vor fi vandute 350 de locuri pentru case, iar tinerii vor primi gratuit terenuri daca vor sa-si construiasca o casa. Mai mult, pentru a-si ajuta concetatenii, edilul a ales 6 modele de locuinte, pentru toate buzunarele, a platit proiectele si a obtinut avizele pentru ele.
Cei ce vor sa-si construiasca imobile pe terenul fostei unitati militare pot face astfel economii substantiale de timp si de bani. Totodata, viitorul cartier va avea supermarket, cresa si gradinita, dar si spatii pentru mestesugarii din zona.
Orasul Ineu are doar 10.000 de locuitori. Proiectul sustinut de catre primarul Nicolae Mehelean va fi finalizat in maxim 7 ani, cand in localitate nu va mai exista nici o problema locativa.

Cele mai citite

Seceta reduce fluviile Europei la niveluri istorice. Navigația, producția de energie și transporturile sunt afectate

Seceta prelungită a adus Dunărea la unele dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, cu efecte în mai multe state europene.Lipsa precipitațiilor și temperaturile...

Prețul motorinei se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirile continuă în ciuda măsurilor adoptate de autorități

Prețul motorinei a continuat să crească în după-amiaza zilei de 1 august și se apropie de pragul de 11 lei pe litru, potrivit datelor...

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele...
Ultima oră
Pe aceeași temă