13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSusţinătorii Brexit resping acordul de reformă al premierului David Cameron

Susţinătorii Brexit resping acordul de reformă al premierului David Cameron

Principalii susţinători ai campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au respins acordul de reformă al premierului David Cameron, calificându-l un document slab ce “nu are mai multă forţă decât un contract nesemnat”, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres

“Acordul lui Dave nu are valoare mai mare decât hârtia pe care este scris”, a declarat Nigel Farage, liderul partidului anti-UE UKIP (Partidul Independenţei Regatului Unit n.r.) într-o conferinţă la Londra. “Ne cer să rămânem într-o uniune ce seamănă acum cu o clădire care a luat foc”. Dar “există o uşă de ieşire”, a adăugat el. 

Potrivit lui Matthew Elliott, coordonatorul campaniei Vote Leave (Votaţi pentru ieşirea din UE), David Cameron “a făcut întotdeauna campanie pentru a rămâne în UE şi a cerut doar modificări minore”. “El va declara acum victoria, dar este una fără nicio valoare: instanţele UE încă ne controlează frontierele şi legile, încă trimitem 350 de milioane de lire pe săptămână UE în loc de a cheltui aceşti bani aici pe priorităţile noastre, iar noi nu am luat înapoi nimic sub control”, a adăugat el. 

“Crucial, acest acord nu este obligatoriu şi poate fi rupt de politicienii UE şi judecătorii nealeşi ai UE, aşa că nu va avea mai multă forţă decât un contract nesemnat”, a insistat Elliott, adaugă DPA.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă