18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSurse: Țările participante la G-20 au ajuns la un compromis pentru o...

Surse: Țările participante la G-20 au ajuns la un compromis pentru o declarație comună privind climatul

Ţările participante la summitul G-20 au ajuns la un compromis privind o modalitate de a evita o ruptură definitivă cu Statele Unite ale Americii (SUA), după ce Washingtonul a anunțat că se retrage din Acordul de la Paris privind modificările climatice, au indicat surse apropiate negocierilor, citate de AFP, potrivit Agerpres.

Președintele american, Donald Trump, a stat izolat în timpul dezbaterii, sâmbătă, la summitul G-20 de la Hamburg (Germania), a subiectului referitor la modificările climatice, după ce celelalte țări au făcut apel, în declarația finală a reuniunii, la aplicarea rapidă a Acordului de la Paris privind climatul, relatează agenția DPA. 

''Ne reafirmăm angajamentul puternic față de acordul de la Paris, îndreptându-ne rapid către aplicarea lui deplină'', se spune în declarație.

Donald Trump a anunțat luna trecută că Washingtonul se retrage din Acordul de la Paris privind modificările climatice, semnat în 2015. Ceilalți lideri ai G-20 au respins un apel al lui Trump de renegociere a acordului, spunând că ei cred că acordul este ''ireversibil''.

''Luăm notă de decizia Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Acordul de la Paris'', se precizează în declarație.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor

Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor. A început să meargă pe distanțe scurte, potrivit...

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă