19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSummit Ucraina-UE, în 27 aprilie la Kiev

Summit Ucraina-UE, în 27 aprilie la Kiev

În cadrul unei discuții telefonice, președintele ucrainean Petro Poroșenko și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker "au confirmat că summitul va avea loc în 27 aprilie", a indicat președinția ucraineană într-un comunicat  citar de Agerpres.

Un summit de acest tip este prevăzut să aibă loc o dată pe an prin Acordul de asociere semnat în iunie 2014 între UE și autoritățile proccidentale de la Kiev, care au venit la putere după trei luni de mișcare de contestare proeuropeană, reprimată în sânge, și care a condus la căderea regimului prorus în februarie 2014.

Președinția ucraineană și UE au indicat, de altfel, că Juncker nu se va duce la Kiev luni, cum fusese prevăzut, din motive de sănătate. Potrivit purtătorului său de cuvânt de la Bruxelles, Juncker și-a amânat vizita "din cauza unui tratament ambulator minor pentru calculi renali".

El era așteptat la Kiev împreună cu șefa diplomației UE, Federica Mogherini, care și-a amânat de asemenea vizita de luni.

Europenii care susțin financiar Ucraina au deblocat deja 1,3 miliarde de euro prin două programe de asistență macroeconomică însumând în total 1,6 miliarde. Un nou plan de 1,8 miliarde de euro a fost votat în această săptămână de Parlamentul European. Potrivit unor surse europene, o nouă tranșă de alte 700 milioane de euro ar putea fi acordată în curând Ucrainei.

UE a impus, de altfel, sancțiuni economice dure Rusiei, acuzată de occidentali că susțin cu arme și echipamente pe separatiștii proruși în estul Ucrainei. Moscova dezminte orice implicare în acest conflict care a făcut până acum peste 6.000 morți în 11 luni.

 

Cele mai citite

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă