Intocmita pe picior, mai mult pentru a bifa un punct din capitolul strategie de imagine, motiunea PD pare la prima vedere ca a pornit-o cu stangul. Afacerea semnaturilor duble, retrase si negociate, a facut pe buna dreptate deliciul presei si al politicienilor din tabara adversa. Scuzele lui Flutur pareau desprinse din emisiunea "Ce pozne mai fac copiii de ziua lor", iar retractarea lui Lupoi amintea de cazul Morega. Indarjirea cu care democratii au tinut sa transforme depunerea motiunii intr-o cursa contra cronometru nu are decat o singura justificare politica: sa impinga mai repede PSD si PNL unul in bratele altuia. Dincolo de ghidusia intregii povesti si de explicatiile la limita de jos a penibilului venite dinspre conducerea PD, motiunea nedepusa si-a atins scopul. Aparuta in contextul in care negocierile sunt de-abia la inceput, in care PSD nu a primit nici un fel de asigurari ca prabusirea Cabinetului Tariceanu nu va duce la alegeri anticipate, social-democratii au fost obligati sa-si ostoiasca pofta de a intra la guvernare. Declaratiile liderilor sunt clare: motiunea nu va trece, iar Tariceanu va ramane premier cel putin pana la toamna, cand in noua legislatura se pot iarasi relua discutiile pentru o alta majoritate si un alt guvern.
Respingerea din start a motiunii va clarifica pe moment scena politica si va arata, asa cum a dorit PD, care partide sunt in opozitie si care la putere. Mai mult, va obliga la transparentizarea relatiei dintre liberali si social-democrati, ceea ce a vrut Basescu inca dinaintea suspendarii. In PSD va castiga probabil gruparea celor care pledeaza pentru incheierea unui protocol cu PNL, prin care acesta sa-si asume puncte din programul social-democrat, votarea anumitor legi, posturi in administratia locala si functii-cheie in institutii cum ar fi TVR. Logica politica si ultimele reactii ale liderilor arata ca acesta este scenariul care se prefigureaza. PSD va cauta sa fructifice la maximum sustinerea pe care o va acorda, evident, garnisind decizia cu justificari populiste de natura sa faca digerabila pentru propriul electorat pozitionarea alaturi de un partid de dreapta, iar PNL va fi obligat la cedari greu de recunoscut.
Asa cum am mai spus, marele perdant in tot acest joc politicianist va fi PNL, captiv dorintei de a ramane cu orice pret la putere. Oricat ar incerca sa escamoteze alianta cu PSD sub argumentul bunei guvernari si al "miracolului economic", electoratul il va penaliza mai drastic decat a facut-o deja. In plus, faptul ca nu va mai putea ascunde ca pana acum votarea unor legi pe gustul si la vointa PSD sau masuri de stanga va pune sub semnul intrebarii actul guvernamental in sine. Faptul ca liberalii vor reusi, poate, sa ramana la putere pana in 2008 va fi o victorie à la Pirus, ce se va reflecta in scorul electoral.
Castigat ar putea fi si presedintele, daca nu va ceda impulsurilor gen "tiganca imputita" si isi va urmari exclusiv propria agenda, acceptand ca aceasta s-ar putea reduce doar la votul uninominal. Modificarea Constitutiei in sensul republicii semiprezidentiale dupa model francez este greu de realizat in actuala majoritate parlamentara, iar Basescu ar trebui sa se resemneze cu asta pentru inca un timp. Reluarea unei lupte agresive pentru ruperea PNL si anihilarea lui prin integrarea in PLD, fuzionarea cu PD si formarea unui nou partid de dreapta ar putea fi, la randul lor, premature pana in alegerile europene. De aceea mesajele lui Stolojan par iarasi grabite si la comanda Cotroceniului. Rabdarea nu este insa punctul forte al lui Basescu.
