26.6 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialSubaru Outback: între limuzină şi SUV

Subaru Outback: între limuzină şi SUV

Cel mai vestit comentator auto desemna generaţia anterioară a lui Subaru Outback ca fiind „maşina perfectă”. Am subscris fără rezerve la opţiunea lui Jeremy Clarkson, pentru că foarte puţine maşini de pe piaţă ştiau să îmbine atât de bine o gardă la sol generoasă, un tren de rulare cu tracţiune integrală deşteaptă şi un confort extrem. Iar de la venirea motorului boxer diesel în gama Outback, lucrurile stau şi mai bine.

Înseamnă asta că noul Outback este maşina perfectă? Nu, pentru simplul motiv că nu există aşa ceva. Totuşi, având în vedere ţara în care locuim şi necesităţile unei familii, Outback are suficient de multe atuuri care ar trebui cel puţin să distragă atenţia de la maşinile nemţeşti de clasă medie.

Mai mare, dar mai puţin elegant

A patra generaţie de Outback rămâne în zona frumosului. Maşina este foarte bine proporţionată şi îţi atrage privirile din orice unghi o examinezi. Protecţiile pentru noroi dau foarte bine pe acest break mai înalt, iar grila cromată de pe calandru este foarte reuşită.

Habitaclul vehiculului de test era scăldat în lumină atât datorită trapei din plafon, cât şi mulţumită pielii bej perforate care îmbracă interiorul. Contrastul dintre materialul acesta excelent şi tăria lipsită de eleganţă a bordului de plastic inferior îţi va ridica o sprânceană, dar o vei coborî la loc o dată ce vei pune mâna pe consola centrală şi pe volanul cu inserţii de aluminiu. Unele materiale puteau fi semnificativ mai bune, dar Outback reuşeşte ceea ce-şi propune: te simţi confortabil la bord.

Spaţiu, putere şi economie

Spaţiul este imens, pentru că noul Outback a crescut în dimensiuni în toate direcţiile. Oricât ai da în spate scaunele din faţă, tot va rămâne cam jumătate de stadion la dispoziţie pentru genunchii celor din spate. În plus, ai unde să stochezi absolut orice îţi trece prin minte: portbagajul oferă 526 litri standard, însă cu scaunele spate rabatate spaţiul de încărcare plan ajunge la 1.726 litri!

Dinamic vorbind, pentru că maşina este mai grea, acceleraţiile se fac domol: 0-100 km/h în 9,7 secunde, o valoare prea cuminte pentru puterea motorului. Cuplul de 350 Nm disponibil integral la 1.800 rpm este însă tot ce îţi poţi dori în depăşiri, deşi comportamentul motorului boxer e complet diferit de explozia de cuplu a unui motor diesel obişnuit, iar asta cere acomodare. Din fericire, consumul foarte mare al motoarelor boxer pe benzină este aici mult diminuat, Outback diesel având nevoie în medie de 6,4 litri/100 km.

Principalul atu al lui Outback faţă de oricare sedan din clasă stă în sistemul inteligent de tracţiune integrală, care îţi permite să ieşi de pe asfalt şi să treci peste gropi cu dezinvoltura unui SUV. Faţă de SUV-uri în schimb, nu ai ruliu, stabilitatea este maximă şi ai un grad mare de control asupra maşinii. E un compromis care îţi permite să abordezi liniştit cam orice fel de drum, cu sau fără asfalt.

Exemplarul testat, în echipare Emotion, costă 36.878 de euro, inclusiv TVA. În aceşti bani primeşti o maşină enormă, cu dotări complete şi tuşe premium, comportament de berlină de clasă medie pe asfalt şi de soft offroader în afara lui. Îţi mai rămâne dilema de a alege o maşină care nu este totuşi nici limuzină premium, nici SUV, dar care costă pe măsură. Cum calea de mijloc e de aur…

 

Caracteristici

Subaru Outback 2.0 XS T-D

Motor: boxer, DOHC, motorină

Cilindree: 1.998 cmc

Putere maximă: 150 CP/3.600 rpm

Cuplu maxim: 350 Nm/1.800-2.400 rpm

Tip transmisie: AWD 4×4 permanentă + LSD

Cutie viteze: manuală, 6+1

Lungime, lăţime, înălţime: 4.775/1.820/1.605 mm

Ampatament: 2.745 mm

Volum portbagaj: 526-1.726 litri

Volum rezervor: 64 litri

Masă: 1.571 kg

Viteză maximă: 195 km/h

Acceleraţie: 9,7 s (0-100 km/h)

Consum urban/extraurban/combinat: 7,7, 5,6, 6,4 (l/100 km)

Emisii: 167 g/km (max) Euro 4

Mărimea pneului: 225/60/R17

Preţ: 36.878 euro, inclusiv TVA

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

Incendiile scapă de sub control în Grecia. Expert: „Ne confruntăm cu una dintre cele mai grave crize”

În timp ce Grecia se confruntă cu o succesiune de incendii de vegetație de amploare, Theodore Giannaros, meteorolog principal specializat în incendii de vegetație...

Primele decese asociate focarului de ciclosporiază din SUA. Peste 18.000 de cazuri sunt investigate

Două persoane din statul american Michigan au murit în legătură cu focarul de ciclosporiază care afectează mai multe state din SUA, au anunțat luni...

Marii consumatori, chemați să reducă voluntar consumul de electricitate

La întâlnire sunt invitate aproximativ 80 de companii cu un consum anual de peste 50.000 MWh fiecareGuvernul poartă discuții cu cei mai mari consumatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă