Ati bagat cumva de seama cate alegeri mai avem pana in anul 2020? si ati multiplicat cumva efectul distrugator asupra bugetului pensiilor, a deficitului fiscal, a aderarii noastre la moneda comuna europeana si a celebrului catch-up – timpul pana vom ajunge la media dezvoltarii UE cu numarul acestor alegeri? Societatea Academica din Romania a facut asta pentru dvs. si puteti citi in ultimul raport SAR, pe www.sar.org.ro, ca, daca o tinem tot asa, nici bietii moguli nu vor mai scoate bani din piatra seaca si, in loc sa ne apropiem de media PIB a UE, o sa ne departam de ea.
Pot spune ca aceasta estimare a colegilor mei, bazata pe corelatia dintre deficit si alegeri din ultimii ani, vine intr-un moment cum se poate mai potrivit. Irationalitatea vietii noastre politice, datorata nu doar politicienilor, ci si suporterilor lor, a ajuns la culmi suicidare. Permiteti-mi o trecere in revista, intr-o ordine foarte aproximativa, a principalelor accese de irationalitate din procesul de formulare al politicii publice la noi. Nu e vorba aici ca nu am reusit sa construim unul bazat pe cercetare si obiectivitate versus clientelism si heirupeala – mi-am redus pretentiile la standarde mult mai modeste. Totusi, nu imi pot explica ce se petrece si cum se desfasoara rationamentele in spatiul public. Intr-o ordine relativa:
1. Guvernul de-abia ne anunta ca s-a inteles cu FMI sa economiseasca zece zile din salariul nostru dandu-ne concediu fara plata, o solutie de mult favorizata de sindicate fata de concedieri, cand presedintele, adresandu-se unor tulceni fara treaba, ne spune ca e o prostie si ca trebuie sa dam neaparat oameni afara si sa reformam sectorul public.
Nu imi vine sa cred ca seful statului nu e constient ca nu avem un birou de resurse publice la Guvern care sa stie cine nu are competente, nici un audit de management care sa stie cine e in plus, nici obiectivitatea de a organiza un test fara pile din care sa nu rezulte darea afara doar a celor care nu au relatii sau ca solutia cu concediile rezolva o problema de lichiditate, care acum e problema, nu una de fond, deci cele doua solutii nici macar nu se adreseaza aceleiasi probleme. Nu imi ramane decat sa cred ca seful statului a vrut ori sa nu mai fie votat, ori sa bage groaza in administratie, ca numai asta poate rezulta dintr-un asemenea discurs, pentru un scop obscur pe care il stiu doar serviciile (a caror inteligenta, vorba lui Huxley, ramane in index dupa animal intelligence).
A doua idee de mare valoare care circula zilele astea, sub forma de dorinta mai degraba, este sa se adanceasca mai rau criza, poate astfel scapam dracului de Basescu. Pentru asta, brusc, magistratii au devenit niste oameni cumsecade, nu niste profitori ai unei situatii penibile, si ne solidarizam cu ei. Orice sindicat care poate sa adanceasca mai rau dezastrul e prietenul acestor ganditori la binele tarii, iar orice faliment e sarbatorit cu sampanie. Nu conteaza ca nu a dovedit nimeni ca nu se deconteaza totul electoral la Basescu si ca nici daca s-ar deconta nu ar fi o afacere pentru succesorul lui sa preia tara pe butuci; curg balele de satisfactie pe la ziare si televiziuni pe masura ce prevestim adancirea dezastrului. De parca ar fi dezastrul altora.
Nu stim cum sa iesim din criza si, desi toti analistii occidentali pe care ii intalnesc imi confirma ca e mai ales vina deficitului bugetar creat de liberali pentru a-si cumpara sejurul in guvernul minoritar, guvernarea liberala e declarata drept cea mai buna avuta vreodata, iar cea actuala drept cea mai proasta. Un dobitoc de analist ii spune cu ochi umezi lui Crin Antonescu: "Dom’le, nu va delimitati de ea, ca a fost buna!". si Crin, care nu mai delimiteaza de mult binele de rau, nici macar cand interesul lui e in joc, aproba profund. Oameni despre care aveam o parere mai buna imi spun ca bine au facut liberalii ca au cheltuit si bugetul pe anul acesta, doar nu erau sa il lase la astia! Pot intelege un grad rezonabil de partizanat, dar cel actual depaseste instinctul de conservare, e un partizanat sinucigas.
Avem de numit un comisar european. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al irlandezilor, avem inca un post de comisar. Putem sa nu ne batem joc de el? Prezidentul si dl Geoana au cazut de acord sa fie dl Ciolos. Ok, iata o decizie buna, numai ca s-ar putea sa nu iasa chiar cum vrem noi, deci, daca tot au dat dovada de intelepciune sa agreeze numele nr. 1, hai sa agream si nr. 2, si nr. 3, nu cum aud pe la Guvern ca, daca facem planul 2, aud europenii si nu ne mai iese planul 1. In plus, diversi intreprinzatori in nume personal, gen Adrian Severin, care nu ar fi nici 1, nici 2, nici 3, pretind ca nu ne-am inteles nici macar la 1! As paria ca pe viitor noi nu vom mai avea comisar deloc, ca nu meritam sa avem. Dar fapt e ca si Puscas, si Macovei ar putea fi candidati valabili, hai sa ne extindem la alte directorate cat luptam pentru primul, doar-doar ne iese altceva decat traducerea simultana.
Nu e vorba numai de politicile publice aici. Pana si in politica lumea si-a pierdut mintile, unde au mai mult interes, ca e doar al lor. Basescu o emuleaza pe fiica-sa si va deveni si el pseudoindependent. La fel, Sorin Oprescu, de atatia independenti foarte dependenti o sa ne calcam pe picioare in campanie. Nu putem organiza niste alegeri separate pentru toti independentii astia? Eu va anunt din start ca nu votez decat cu un candidat de partid, nu ca m-as omori dupa vreun partid, dar nu cumpar produse fara eticheta ca sa am surprize mai tarziu. Duda s-a retras, dar logic era, daca nu fusese adoptat drept candidat al liberalilor, cum sperase, sa nu fi candidat niciodata, tot asa cum doctorul Oprescu facea bine sa intre doar daca se intelegea cu partidul. Three is a crowd! Fiecare e pentru sine si contra tuturor, iata o tara ideala de guvernat. si una in care, din pricina egoismului, nici ratiunea nu mai e ce a fost, atata cat a fost.
Solutii? Sa scoatem tot ce e important din zona conflictului politic, sa ii lasam sa se incaiere numai pe dreptul de a-si numi amantele ministri si a construi autostrazi doar cu familia, dar pensiile, euro, fondurile europene sa le agream intre noi si sa le extragem din ciclul electoral. Daca om putea; fac apel la resturile de rationalitate din fiecare partid, altfel pana in 2020 toata marea noastra realizare de a intra in Europa se va goli si mai mult de continut, in loc sa se umple.
