22.7 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialSUA vor trimite 350 de militari suplimentari în Bagdad

SUA vor trimite 350 de militari suplimentari în Bagdad

Un contingent de 350 de militari americani suplimentari vor ajunge la Bagdad pentru a proteja personalul şi sediile diplomatice. Președintele Barack Obama a dat ordinul de detașare în cursul zilei de marți, a anunţat Casa Albă.

Potrivit Mediafax, acest anunţ intervine la câteva ore după difuzarea unei înregistrări video, care încă nu a fost autentificată de către americani, ce prezintă decapitarea unui al doilea ostatic american de către jihadişti din cadrul grupării ultraradicale Statul Islamic (SI).

"Preşedintele a autorizat Departamentul Apărării să dea curs unei solicitări a Departamentului de Stat, care cere încă aproximativ 350 de militari pentru a proteja personalul şi sediile noastre de la Bagdad", a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

"Vom continua să sprijinim Guvernul irakian în eforturile pe care le depune pentru a stopa Statul Islamic, care constituie o ameninţare nu doar pentru Irak, ci şi pentru întreg Orientul Mijlociu şi personalul şi interesele americane în această regiune", continuă Casa Albă.

Această mobilizare ridică la 820 numărul militarilor desfăşuraţi de Statele Unite în Irak, dintre care 405 pentru protejarea personalului şi sediilor diplomatice americane, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

Aceste forţe suplimentare nu sunt trimise pentru a participa la lupte, precizează Casa Albă, potrivit sursei citate.

Potrivit Casei Albe, Barack Obama, care se află în drum spre Estonia, unde va efectua o vizită înainte de summitul NATO în Ţara Galilor, "se va consulta în cursul acestei săptămâni cu aliaţii din cadrul Alianţei pe tema luării unor măsuri suplimentare contra SI şi pentru a dezvolta o coaliţie internaţională în vederea elaborării unei strategii".

Cele mai citite

Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii

În septembrie e de preferat să fie vaccinați copiii care necesită două doze, iar populaţia generală, în luna octombrie Vaccinarea se poate face deja de...

MAE a transmis o atenționare de călătorie pentru Charleroi, Belgia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, întrucât joi este programată o grevă pe aeroportul Charleroi, care va afecta...

Uniunea Europeană este pregătită să se descurce fără importurile de gaz rusesc, livrate prin conductele din Ucraina

Acordul dintre Kiev şi Moscova pentru tranzitul de gaz al companiei ruse Gazprom va expira pe 31 decembrie Ucraina a anunţat că nu intenţionează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă