17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA reuşesc să impună un ACORD de pace în LIBIA

SUA reuşesc să impună un ACORD de pace în LIBIA

Majoritatea grupărilor rivale din Libia sunt pregătite să semneze un acord, a anunţat secretarul de stat american, John Kerry, informează Mediafax.

Majoritatea reprezentanţilor grupărilor rivale din Libia sunt pregătite să semneze un proiect de acord cu privire la formarea unui guvern de uniune naţională, a anunţat secretarul de stat Kerry, duminică, la finalul unei conferinţe internaţionale, la Roma, relatează Reuters.

Un comunicat îndeamnă la încheierea unui armistiţiu “imediat” pe întregul teritoriu libian şi precizează că membrii comunităţii internaţionale sunt pregătiţi să ofere o susţinere a acordului în domeniile politic, economic şi al securităţii.

Cei mai mulţi dintre delegaţii celor două guverne libiene rivale “sunt pregătiţi să semneze un acord şi refuză să fie împiedicaţi de una-două persoane sau de consideraţii politice izolate”, a declarat Kerry pentru presă.

La această conferinţă, prezidată de către Statele Unite şi Italia, au participat 17 ţări, care au încercat să faciliteze formarea unui guvern de uniune naţională în Libia, care să pună capăt haosului din această ţară, după patru ani de la îndepărtarea de la putere şi uciderea, de către rebeli, a fostului dictator Muammar Kadhafi.

Ţările occidentale sunt îngrijorate mai ales de avansul unor jihadişti din gruparea Stat Islamic în regiunea Sirt, fostul fief al defunctului conducător libian.

Citeşte şi: Extinderea grupării Stat Islamic în Libia întâmpină probleme

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rețetă de mici de 1 Mai, de pe vremea bunicilor. Așa faci cei mai gustoși mititei

Ziua de 1 mai sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește neapărat cu o porție de mici. Dacă nu vei avea unde să îi servești,...

Staycation: 5 idei pentru o minivacanță în propriul oraș

Staycation este un concept nou din industria turistică, dar care capătă din ce în ce mai multă popularitate. Rezultatul a două cuvinte din limba...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă