10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSUA înăsprește măsurile de securitate după atentatele din Paris

SUA înăsprește măsurile de securitate după atentatele din Paris

SUA va înăspri măsurile de securitate după atentatele din Paris, a anunțat secretarul american pentru Securitate Internă, relatează Mediafax, care citează AFP.

"Nu avem informaţii specifice şi credibile privind un posibil atac terorist în Statele Unite, similar cu cel comis la Paris", a declarat secretarul Jeh Johnson, potrivit unui comunicat.

Totuşi, Washingtonul a decis să consolideze măsurile de securitate, în contextul atentatelor de la Paris, Ottawa şi Sydney, precum şi "după ameninţările organizaţiilor teroriste de a efectua atacuri asupra unor ţinte occidentale", a adăugat el.

Johnson a anunţat o consolidare a securităţii pe aeroporturile americane şi în apropierea unor clădiri guvernamentale din mai multe oraşe.

"Nu vom ezita să adoptăm mai multe măsuri, dacă va fi necesar", a afirmat secretrul american.

Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri la redacţia pariziană a publicaţiei Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris, mai scrie Mediafax.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de fraţii Kouachi şi de Amedy Coulibaly, trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.

Cele mai citite

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Darius Olaru, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: „Vom petrece cât ne țin picioarele”

După ce FCSB a primit oficial trofeul de campioană a Ligii 1, primul după o „secetă” de nouă ani, căpitanul formației roș-albastre, Darius Olaru,...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă