Un cuplu de tineri în vârstă de 20 de ani şi fiul lor au murit, după ce o dală de beton s-a prăbuşit de pe un pod pe camionul lor, în statul Washington, a anunţat poliţia luni noaptea, relatează Mediafax.
„Am auzit trei pocnituri, după care (dala) s-a prăbuşit peste camion”, a declarat un martor, Dawn Nelson, pentru postul King din Seattle, afiliat NBC.
„Nu putea să facă nimeni nimic. A fost pur şi simplu suprarealist”, a adăugat martorul.
La aproximativ 25 de kilometri de Tacoma, o firmă lucra la un pasaj pietonal peste Podul Washington în momentul în care o secţiune s-a surpat, luni dimineaţa, potrivit poliţiei din Bonney Lake.
Poliţia a anunţat iniţial doar o victimă, dar după ce molozul a fost îndepărtat, luni seara, au fost găsite trei cadavre.
Familia nu a fost identificată imediat, însă poliţia a precizat că locuia în zonă. Poliţia şi autorităţi de la nivelul statului pentru securitatea muncii au declanşat o anchetă în vederea stabilirii cauzei accidentului.
Biroul primarului Neil Johnson a anunţat că scopul proiectului este să ofere un pasaj pietonal sigur peste pod. Antreprenorul a fost identificat drept WHH Nisqually Federal Services, o firmă de construcţii a unui trib, potrivit registrelor pentru licenţe de la biroul secretarului statului Washington.
Compania a anunţat că efectuează o anchetă, dar a refuzat să comenteze. Potrivit datelor existente, firma nu a fost sancţionată pentru încălcări de când a fost înfiinţată, însă aceste date nu compilează acţiuni ale unor eventuali subcontractori.