26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSTUDIU: Cum ne-am putea salva planeta dacă am deveni vegetarieni

STUDIU: Cum ne-am putea salva planeta dacă am deveni vegetarieni

Milioane de vieţi ar putea fi salvate anual până în 2050, dacă oamenii ar adopta diete vegetariene, relevă un studiu, citat de The Independent. Reducerea consumului de carne la nivel mondial va proteja şi planeta, reducând cu două treimi emisiile cu efect de seră. În plus s-ar economisi un trilion de dolari, sumă care altfel este cheltuită pe combaterea efectelor climatice şi pe tratarea populaţiei de diverse boli corelate cu aceste modificări, mai arată studiul publicat de Universitatea din Oxford.

Marco Spingmann, coordonatorul acestui studiu, a subliniat faptul că dieta unui om are „mari influenţe” atât asupra sănătăţii persoanei respective, cât şi asupra mediului înconjurător.

„Regimurile dezechilibrate, cum sunt cele sărace în fructe şi legume, dar bogate în carne roşie şi procesată, sunt cea mai mare povară a sănătăţii la nivel global şi în cele mai multe regiuni”, a declarat Marci Spingmann pentru The Independent.

„În acelaşi timp, a mai spus el, sistemul alimentar produce mai mult de un sfert din totalul emisiilor cu efect de seră, fiind deci un factor important al schimbării climatice.”

Pentru a-şi demonstra teoria, echipa de cercetători a prezis modul în care patru scenarii diferite vor influenţa planeta şi sănătatea populaţiei. Acestea sunt: continuarea traiectoriei actuale; adoptarea unor regimuri alimentare care să conţină nivelul minim recomandat de fructe şi legume; limitarea aportului de carne roşie, zahăr şi a numărului total de calorii; şi adoptarea unor diete vegetariene şi vegane.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că dacă întreaga populaţie ar fi vegană, 8,1 milioane de vieţi ar fi salvate până în 2050, în timp ce vegetarianismul ar putea salva 7,3 milioane. Iar dacă toată lumea ar respecta măcar indicaţiile minime ale unei diete sănătoase, ar fi salvate 3,4 milioane de vieţi.

Jumătate dintre aceste decese sunt evitate pur şi simplu prin renunţarea la carnea roşie, iar cealaltă jumătate prin reducerea obezităţii în urma creşterii consumului de fructe şi legume şi a diminuării aportului de calorii.

Studiul a mai reliefat impactul grav pe care-l are alimentaţia asupra încălzirii globale.

În prezent, emisiile cu efect de seră legate de producerea alimentelor reprezintă jumătate din poluarea pe care şi-ar putea-o permite planeta pentru a menţine încălzirea globală sub 2 grade Celsius.

Dar 70% din emisiile legate de producerea alimentelor ar fi reduse dacă oamenii ar adopta diete vegane, iar acest procent ar fi de 63% în cazul în care întreaga populaţie ar deveni vegetariană. În acelaşi timp, simpla respectare a unui regim echilibrat pe întreaga planetă, ar reduce aceste emisii cu 29%.

Analizând aspectele economice, cercetătorii au ajuns la concluzia că schimbarea alimentaţiei ar duce la economii cuprinse între 700 şi 1.000 de miliarde de dolari în fiecare an, care altfel ar reprezenta asistenţa medicală necesară şi pierderile înregistrate de zilele lucrătoare în care oamenii ar fi în concediu medical.

Cercetătorii mai susţin că acesta este primul studiu care estimează cum ar afecta dietele pe bază de plante sănătatea mondială şi schimbările climatice.

Cele mai citite

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...
Ultima oră
Pe aceeași temă