8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialStudenţii, obligaţi să stea cu chirie

Studenţii, obligaţi să stea cu chirie

Aproximativ 200 de studenţi care învaţă la Universitatea „Ovidius” vor trebui să îşi caute cazare la particulari, pentru că şi în acest an numărul de cereri a depăşit numărul de locuri în cele şase cămine studenţeşti.

Pentru anul universitar 2010-2011, Liga studenţilor din cadrul Uni­versităţii „Ovidius” a înregistrat în jur de 1.800 de cereri de cazare în căminele instituţiei de învăţământ superior. Potrivit rectorului Victor Ciupină, universitatea de la malul mării a pus la dispoziţia studenţilor aproximativ 1.600 de locuri, în cele şase cămine pe care le administrează. Conducerea Universităţii „Ovidius” mai subliniază faptul „că în fiecare an numărul solicitanţilor este ceva mai mare, dar până la urmă se dovedeşte că nu toţi cei care fac şi depun cereri doresc cu adevărat să locuiască în cămine”. Prof. univ. dr. Victor Ciupină mai spune că, în viitorul apropiat, toţi studenţii vor beneficia de locuri de cazare pentru că se va construi în zona Pescărie cel de-al treilea cămin şi vor fi date în folosinţă mansardele din căminele C1 şi C2 din bulevardul Mamaia. În acest mod se va rezolva şi pro­blema studenţilor care locuiesc în căminul de la Colegiul Tehnic Energetic, un spaţiu pentru care universitatea plăteşte chirie şi tocmai din această cauză nu s-au investit sume importante pentru reabilitarea lui. 

Aşadar, de voie, de nevoie, studenţii au varianta alegerii unei chirii în oraş. Mai precis, aceştia pot închiria o garsonieră sau un apartament, la preţul de 200, respectiv 250 de euro pe lună, sau să stea cu gazdă, în acest caz chiria unei camere încadrându-se între 300 şi 400 de lei, la care se adaugă cheltuielile de întreţinere. 

O veste bună este faptul că taxele de cămin nu se vor majora în acest an universitar. Studenţii din căminele de la Energetic şi Pârvan vor plăti 10 lei pe luna, iar cei cazaţi în C1, C2, precum şi în cele două cămine de la Pescărie trebuie să plătească 110 lei. Cei care sunt la forma de învăţământ cu taxă au de achitat 230 de lei pentru o lună de cazare. La Constanţa vin să studieze studenţi din toată ţara, îndeosebi din Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi şi Brăila. De asemenea, studenţii străini provin din ţările arabe, Turcia sau Grecia.

Aulă de 300 de locuri

Începând cu acest an universitar, studenţii de la „Ovidius” vor beneficia de o nouă aulă, cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri. Universitatea este în curs de derulare a lucrărilor la biblioteca electronică şi este în plină desfăşurare pentru contrucţia unei ramuri noi, cu 32 de camere, a căminului nr. 1 de la Pescărie.  Toate spaţiile şi terenurile de care dispun de instituţia suntintabulate. Un alt proiect vizează crearea unei capele, cu rol de spaţiu de învăţământ pentru studenţii de la Facultatea de Teologie. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă