De câte ori nu v-aţi cazat la o pensiune şi în loc de munte, de pe terasă vedeaţi peretele altei construcţii, iar în loc de iarbă verde, în curte, era o alee firavă de beton? Până acum se putea construi orice, numai bani să iasă. Însă din această lună, pensiunile din mediul rural vor fi licenţiate doar dacă sunt construite pe un teren de minim 1.000 mp, exclusiv locuri de parcare şi spaţii verzi, iar pensiunile agroturistice un teren de minim 2.000 mp.
Condiţiile au fost copiate din programul Sapard, unde erau obligatorii încă de acum patru ani, pentru cei care intenţionau să îşi construiască o pensiune cu bani europeni.
Noile reguli sunt bune şi pentru turişti, pentru că le asigură o vacanţă tihnită şi frumoasă, dar îi protejează inclusiv pe proprietari, pe termen lung. Chiar dacă la prima vedere a cumpăra un teren mai mare este un cost în plus, este un efort, în timp această investiţie se întoarce cu vârf şi îndesat. O pensiune care are mai mult decât nişte paturi va fi mai valoroasă şi mai uşor de închiriat. Cu cât pensiunea va avea mai mult spaţiu liber şi mai multe zone de interes, cu atât mai bine: de la păstrăvărie, fermă de struţi sau de alte zburătoare, până la piscină, grătar, loc de joacă pentru copii şi balansoare.
Aceste facilităţi sunt apreciate de românii care călătoresc mult. Printre ei se numără şi Andi Moisescu, realizator al emisiunii Apropo TV, de la Pro TV.
Într-un interviu acordat http://www.ecotrend.ro acesta a povestit de ce şi-a petrecut vacanţa într-un resort bio din Germania: „Noi am ales locul gândindu-ne numai la copii. Atracţiile sunt toate pe gustul lor. E ca un fel de carte de poveşti deschisă, în care personajele sunt la scară 1:1. O familie de nemţi întreprinzatori a pornit de la o simplă fermă şi s-a extins la un întreg munte, pe care l-a amenajat în întregime pentru copii, având mare grijă să nu deranjeze deloc natura. E un exemplu pe care l-am putea urma şi noi, căci locuri avem cu nemiluita. Doar că trebuie să renunţăm la obsesia pentru beton, gresie, termopan şi inox. Trebuie să învăţăm să iubim din nou lemnul. Ceea ce nu mi se pare deloc greu“, consideră Andi Moisescu.
