14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSteaua perfectează transferuri, în timp ce la DInamo, Vaslui şi Rapid sunt...

Steaua perfectează transferuri, în timp ce la DInamo, Vaslui şi Rapid sunt doar promisiuni

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, că gruparea din Bulevardul Ghencea a obţinut serviciile fotbalistului Alexandru Maxim (foto), de la Pandurii Târgu Jiu.

 

„Maxim a semnat cu Steaua. El va primi 8.000 de euro pe lună, dar îi va creşte salariul în funcţie de evoluţiile sale. La fel am făcut şi cu Gardoş sau Rusescu. Are 22 de ani, e copil încă, să vedem dacă va confirma la Steaua”, a spus Gigi Becali Vineri, Becali declarase că i-a oferit pe atacantul Adi Rocha şi portarul Răzvan Stanca plus şase sute de mii de euro pentru transferul mijlocaşului Alexandru Maxim de la Pandurii Târgu Jiu, gruparea gorjeană urmând să păstreze şi un procent de 20 la sută.

Pe de altă parte, unul dintre cei mai importanţi jucători din Ghencea, Chiricheş, oscilează între Steaua şi AC Milan. Ziarul italian Corriere dello Sport scrie că Steaua a acceptat oferta de la AC Milan pentru Vlad Chiricheş, care va fi împrumutat la gruparea lombardă până la ­vară

„Chiricheş va fi prima lovitură din ianuarie a Milanului. Fundaşul central român al Stelei va veni sub formă de împrumut, cu opţiune de cumpărare fixată la 7 milioane de euro”, notează jurnalul italian, în ediţia electronică.. Gigi Becali a declarat însă  că nici un jucător nu va fi cedat în această iarnă, singurul care ar putea să plece fiind căpitanul Alexandru Bourceanu, însă numai în schimbul a cinci milioane de euro. Becali a mai spus că pentru Vlad Chiricheş a primit „o ofertă de şapte milioane”, de la AC Milan, pe care a refuzat-o.

Dinamo: „Ne lipseşte ­competivitatea? Rezolvăm”

Nicolae Badea, preşedintele CA al clubului Dinamo, a intervenit telefonic la Dolce Sport pentru a intra în dialog cu antrenorul Dorinel Munteanu.

Oficialul dinamovist l-a lăudat pe Dorinel pentru alegerea de a antrena în Ştefan cel Mare şi i-a promis câteva transferuri pentru întărirea lotului.

„Apreciez optimismul lui, vine din entuziasmul cu care îşi face profesia, din experienţa ca jucător şi antrenor. Ca şi el, nici eu nu exclud o calificare în Europa League şi nu ar trebui să abandonăm o competiţie.

Decizia lui de a veni la Dinamo mi s-a părut ca o asumare responsabilă a situaţiei în clasament şi a jocului echipei. Trebuie şi curaj, că altfel nu te mai apuci, mai bine stai acasă, e mai simplu. Dorinel este un om care se dăruieşte, în nici un caz un kamikaze.

Ne lipseşte o competitivitate mai apropiată pe anumite posturi, o să încercăm să o rezolvăm în această pauză competiţională”, a spus Nicolae Badea.

FC Vaslui îl regretă pe Wesley

Dani Coman, portarul Vasluiului, şi-a exprimat încrederea că echipa moldoveană se va implica în lupta pentru titlu şi a punctat importanţa pe care a avut-o Wesley în echipa Vasluiului.

„A fost o perioadă bună pentru noi ţinând cont că la Vaslui e o echipă nouă. După pauza competiţională, după o pregătire foarte bună, poate domnul Porumboiu va mai face achiziţii şi sunt convins că vom arăta altfel în retur. Dar nu mulţi, dacă vor veni prea mulţi, iarăşi vom avea de suferit.

Chiar dacă Steaua e la o distanţă care îi oferă siguranţă, e de ajuns să pierzi un meci şi să faci un egal şi lucrurile încep să ia o întorsătură ciudată. Repet, campionatul nu e terminat. Şi noi ne vom lupta pentru câş­tigarea titlului, la fel şi Astra Ploieşti, nici pe CFR Cluj sau Dinamo nu poţi să le scoţi din calcule.

Wesley era un jucător important, reuşea să înscrie şi dintr-o jumătate de ocazie. Dacă rămânea şi Wesley alături de Marius Niculae, am fi avut rezultate mult mai bune”, a spus Coman la Dolce Sport.

El a mai vorbit şi despre despărţirea de Rapid, şi despre acomodarea la gruparea moldo­veană.

„Mi-a fost un pic greu la început, dar mi-am revenit după două etape şi acum mă simt foarte bine. M-am acomodat bine la Vaslui, sper să-mi duc cu bine contractul, care expiră în vară. Apoi nu ştiu!

Eu sunt dispus să discut în vară orice îmi propun cei de la Vaslui. Dacă se va considera că e spre binele echipei, sunt ­dispus de azi să discut cu cei din conducere despre scăderea salariului. Important e să ne îndeplinim ultimul obiectiv ­rămas – titlul”, a mai spus Coman 

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă