Steaua este pentru a treia oara consecutiv prezenta in primavara europeana a cupelor europene, performanta unica in fotbalul nostru, pentru care, inainte de toate, echipa campioana trebuie sa primeasca felicitari. Un egal cat o victorie, realizat dupa un meci cu mari emotii si un final incheiat cu sufletul la gura pentru trupa lui Olaroiu si cei 20.000 de fani ai ros-albastrilor prezenti in tribunele arenei din Ghencea si a altor milioane de suporteri aflati in fata micilor ecrane.
Un 1-1 care scuteste Steaua de emotiile rezultatelor din ultimele partide ce se vor disputa in grupa noastra la inceputul lui decembrie. Nu mai suntem obligati sa mai facem calcule, sa ne punem probleme daca Fabio Capello vine sau nu cu rezervele Realului la Kiev, sa ne mai intrebam cum poate smulge echipa noastra un punct la Lyon.
Rezultatele din confruntarea interna au creat o stare de nervozitate in sanul echipei de care ne-a fost teama ca o vom regasi si in jocul cu ucrainenii. Campioana a reusit sa-si stranga randurile, a abordat cu luciditate si destul de mult calm confruntarea cu trupa lui Demianenko, a reusit sa treaca peste avantajul de un gol obtinut de Cernat pentru oaspeti, gol care putea rupe definitiv echilibrul partidei. In plus, echipa a reusit sa completeze printr-un efort colectiv lipsa de forma a lui Oprita si Nicolita, resimtita pe tot parcusul meciului. Golul de zile mari a lui Dica a echilibrat tabela de marcaj, dupa care a urmat o lupta eroica dusa de ros-albastri pana in ultimul minut de joc pentru a mentine egalitatea.
Munca multa, spectacol putin
Steaua a trudit din greu pentru acest rezultat. A infruntat o echipa care si-a lins aproape doua luni ranile infrangerii de la Kiev, mereu cu gandul razbunarii de la Bucuresti, indiferent cat va costa ea, conducerea clubului fiind dispusa sa plateasca regeste cele trei puncte dorite in Ghencea. Demianenko a aruncat in lupta o formula de echipa cu cinci atacanti Ð Belkevici, Gusev, Kleber, Satskih si Cernat Ð care a pus la grea incercare defensiva noastra, unde Stancu si Ghionea s-au dovedit a fi cei mai buni, reusind sa tina piept atacurilor celor de la Dinamo Kiev.
Nu a fost cel mai bun meci al echipei lui Olaroiu, nu a fost un meci spectaculos. A fost o confruntare dura, pe viata si pe moarte in care s-a luptat pentru calificare, cu multe momente dramatice in care, trebuie sa o recunoastem, am avut si putina sansa, beneficiind de ajutorul arbitrului ceh Jara Jaroslav, care le-a refuzat ucrainenilor un gol valabil la scorul de 1-1.
Ne-am fi dorit mai mult de la Steaua. Spectatorii sperau intr-o reeditare a meciului de la Kiev. Era greu de crezut ca va fi asa tinand cont de criza de forma pe care o traverseaza trupa lui Olaroiu, toata lumea multumindu-se in final si cu egalul. Steaua a obtinut la revenirea ei in Liga Campionilor maximum posibil. Si-a facut vise ca poate mai mult, ca va lua puncte acasa Realului si celor de la Lyon, dar minunea nu a venit si nici nu avea cum sa se produca. Confruntarile cu cele doua mari forte al fotbalului european ne-au readus cu picioarele pe pamant si acum stim care ne este valoarea.
Performanta Stelei in Liga Campionilor ramane insa notabila si nu poate fi trecuta cu vederea. Campioana noastra a eliminat pe Dinamo Kiev, o obisnuita a cupelor europene, cu mai multi titulari la ultima editie a Mondialelor 2006, echipa unui miliardar care a investit in ultimii ani zeci de milioane de dolari. Steaua paraseste Liga Campionilor, dar o face cu obiectivul indeplinit, trecerea in primavara europeana, lucru pentru care toti jucatorii si banca tehnica trebuie felicitati. Nu a fost deloc usor, iar performanta lor, trei prezente consecutive in primavara europeana, este unica la noi.
